ÎNTREZĂRI, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări în chip vag, a vedea în treacăt, a desluși anevoie; a întrevedea (1). (Fig.) Un dulce somn pe mine căzu ca pe o pradă, Și-ntrezării deodată a basmelor grămadă. ALECSANDRI, P. III 502. ◊ Refl. pas. În norul de praf, tractoriștii se întrezăreau ca niște umbre nedeslușite. DUMITRIU, V. L. 111. În noaptea naltă Ce s-a lăsat peste natură Se-ntrezăresc prin frunzătură Stelare-adîncuri ce tresaltă. MACEDONSKI, O. I 54.