ȘAICĂ, șăici, s. f. (Învechit și popular) Corabie mică, cu pînze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. O suflare răcoroasă... legăna încetișor înaltele catarturi ale șăicilor ce se vedeau albind în depărtare cu pînzele lor umflate. ODOBESCU, S. I 141. Într-o zi... s-a pus într-o șaică să treacă la Nicopoli. GHICA, S. 302. Bate vîntul sălcile Să-mi pornesc șăicile, Să pornească și șaica mea. TEODORESCU, P. P. 309. ♦ Luntre (făcută de obicei dintr-un trunchi de copac scobit) cu o sirgură vîslă, servind la pescuit; ciobacă. – Pl. și: șeice (HASDEU, I. V. 72).