ȚINTIRIM s.n. (Mold.) Cimitir. Să-l ducă în țintirimul sfîntului apostol Luca sâ-l îngroape. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Astădzi ucigașii de oameni în țintirimurile besearecii scăpînd, hălăduiescu de răscumpărarea giudecătii. NCCD, 474; cf. DOSOFTEI, VS, apud TEW. Variante: ținterim (DOSOFTEI, VS, apud TEM'). Etimologie: magh. cinterem.