ȚINTIRIM, țintirimuri, s. n. (Transilv., Mold.) Cimitir. Mormîntul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare. SADOVEANU, O. VIII 125. Mă duc acolo-n țintirimul unde-n poleiul alb al lunii, Sub cruci de lemn slăbit de vremuri, își dorm odihna lor străbunii. GOGA, C. P. 12. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69. – Variante: ținterim (CREANGĂ, A. 142, RUSSO, S. 100), cintirim (NEGRUZZI, S. II 77) s. n.^[1]