țintirim, țintirimuri, (țântirim, sintirim, sântirim), s.n – (reg.) Cimitirul din apropierea bisericii (Țiplea, 1906; Bud, 1908). „Țînt’irim se numește cel de la biserică” (ALRRM, 1969: 243; Giulești); „Țînt’irim se numește cel de la biserică; acolo se îngroapă bogații” (idem; Berbești). „Unde să ne întâlnim, / În poartă la țintirim” (Ștețco, 1990: 53). (Trans., Maram. și Bucovina.). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). ♦ Cel mai cunoscut țintirim din Maramureș este Cimitirul Vesel din Săpânța, operă (parțială) a artistului Ioan Stan Pătraș (1908-1977). Cimitirul este alcătuit, în exclusivitate, din cruci (troițe) de lemn, pictate în culori vii (se remarcă „albastrul de Săpânța”), pe care sunt incizate texte (poeme) de factură satirică referitoare la viața și activitatea celui decedat: „Ne odihnim pe vecie / Stan Vasile cu soție. / Cât am trăit pe pământ / Am lucrat, nu am șezut / Și de toate am avut. / Cu coasa-n iarbă am cosât, / Babă de treabă am avut, / Prânzu l-au adus la rând / Tuma când am fost flămând. / Moșu a trăit 74 de ani, baba 76 (1950)”. – Din magh. cinterem „cimitir” (Densusianu, Galdi, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. coementerium (DER).