alergătór, -oáre adj. Care aleargă. Barb. Pas alergător (fr. pas de course), fugă, mers de fugă. Alergător s. m. Curier: Mercur, alergătoru zeilor. M. pl. Un joc cu mingea. Alergătoare s. f., pl. orĭ. Alergare de caĭ (Vechĭ). Loc de alergare (Vechĭ). Aparatu care ține mosoarele la urzitu pînzeĭ și care se numește și lergătoare (E un cadru în care-s fixate niște sîrme pe care se învîrtesc mosoarele. Cp. cu înțărcătorĭ). Zool. Alergătoare s. f. pl. Păsărĭ care fug, ca struțu, casoaru, dropia.