BOGĂȚIE, bogății, s. f. 1. (Uneori la pl. cu înțeles de sg.) Cantitate mare de bunuri materiale. Creșterea bogăției obștești, și deci a venitului colectiviștilor, depinde de ridicarea producției la hectar și a productivității muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. În oricare parte de loc va fi bogăția numai la cîteva persoane numărate, acel loc este hotărît sărac, dimpreună chiar și cu acei bogați. GOLESCU, Î. 138. ♦ (Mai ales la pl.) Obiecte de mare preț, comori, lucruri scumpe. Palatul în care ședeau moșnegii și cu nora, cu toate bogățiile și podoabele din el, s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului. CREANGĂ, P. 89. ♦ (Rar) Lux. Totul era aici străin pentru ei, totul era altfel, neobișnuit, dușmănos în bogăția aceasta necunoscută. DUMITRU, B. F. 72. 2. (În opoziție cu sărăcie) Starea, condiția celui bogat. Acumularea capitalului creează bogăție la un pol și mizerie la celălalt. (De obicei la pl., Urmat de determinări arătînd natura sau apartenența) Resurse naturale ale solului și subsolului unei țări, putînd fi exploatate și valorificate. Bogățiile țării. ▭ Țara noastră, datorită imenselor bogății naturale – petrol, cărbune, metal, gaz metan, metale, neferoase – are cele mai largi posibilități pentru dezvoltarea industrială. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 669. ♦ Valori spirituale de care dispune o colectivitate. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare, care sînt astăzi o bogăție a poporului rus și a tuturor popoarelor lumii în ale căror limbi minunata sa operă a fost tălmăcită. STANCU, U.R.S.S. 25. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd natura avuției) Cantitate mare și variată (de lucruri concrete sau abstracte); abundență, belșug. Realitățile vieții noastre noi oferă scriitorilor o mare bogăție de teme literare. Fig. În această zi de vară și bogăție de soare, urc și eu mărunta pantă din stînga șoselei albe. SAHIA, N. 16.