CLĂDIRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. Plantele furajere să fie cosite la timp, iar uscarea și clădirea lor să se facă în bune condiții. REZ. HOT. I 237. 2. (Concretizat) Construcție, edificiu. Gospodarii... n-au cînd se abate pe la acea clădire de scînduri vechi. SADOVEANU, N. F. 40. În toată clădirea nu se aud decît glasurile oamenilor care părăsesc lucrul. SAHIA, N. 36. Clădirea însăși, cu etaj, arătoasă și înzorzonată, oprea atenția trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roșie, apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. REBREANU, R. I 18. ◊ Fig. Ca să dărîmăm clădirea Ce-o zidește un fățarnic pe-un atît de-adînc temei, E de-ajuns să se-nțeleagă două inimi de femei. DAVILA, V. V. 88.