cosalău, s.n. – (reg.) Fânaț, cosaștină, loc cu iarbă, țarină de fân (Crișana, Maram., cf. ALR, 1956: 125): „Amu 27-28 de ai, pământu’ o fo’ laolaltă, n-o fo’ împărțât nicăieri. Tăt cosalău’ o fo’ a satului” (Papahagi, 1925: 325). – Din magh. kaszáló „fânaț; cosaș” (MDA).