DEPĂRTAT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. Deodată se stîrni un zvon depărtat, Ca un glas ce-ar răzbate prin ceață. DEȘLIU, G. 42. Depărtate întinderi se vedeau în soarele amiezii cătră sate, care nu se deosebeau decît prin stîlpi luminoși de fum de priveliștile înconjurătoare. SADOVEANU, F. J. 726. Părinții... te-au dus pînă la marginea satului depărtat, de mînă. ARGHEZI, P. T. 9. ◊ Fig. Podurile grajdurilor și ale șurilor erau ticsite cu fîn vechi răspîndind o miroznă depărtată de sulfină. CAMILAR, TEM. 240. ◊ (Adverbial) Și s-aude un izvor Către vale călător Cum suspină depărtat, Ca o doină pe-nserat. DEȘLIU, M. 48. 2. Care este departe în timp de momentul actual, care s-a petrecut sau a existat demult. Își aducea aminte de cîte-o clipă din copilăria ei foarte depărtată. DUMITRIU, N. 74. Scriu aceste depărtate amintiri. CARAGIALE, O. III 21.