DESPICĂTURĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură în lungime. O despicătură în zid. ▭ Umbla desculț și cu cămașa de cit ieșită prin despicătura pantalonilor. C. PETRESCU, C. V. 69. ♦ Tăietură pe corp, rană; cicatrice. V. spintecătură. Șarpele... se lungește, caută rana, despicătura. BANUȘ, B. 14. Iepure e porecla tot a lui Bogza, pentru că i se văd dinții de sus prin despicătura buzei. SADOVEANU, B. 183. 2. (De obicei determinat prin «de lemn») Bucată de lemn despicată dintr-un trunchi. Se trase lîngă soba lungă. Înăuntru ardeau despicături mari de lemn. SADOVEANU, Z. C. 258. Am fost să cumpăr un car de lemne; dar mi-o cerut cît dracu pe tată-său, și n-am luat nici o despicătură, ca să-i viu de hac celui cu lemnu. ALECSANDRI, T. I 317.