fără prep. – 1. Lipsit de. – 2. În afară de, fără a ține seama. – 3. (Conj.) Ci, dar. – Var. făr’. Mr. fără, megl. făr, fǫr, fară, istr. făr de. Lat. fŏrās (Pușcariu 581; Candrea-Dens., 549; REW 3431; DAR); cf. vegl. fure, it. fuora, fuori, prov. for(a)s, v. fr. fors, (fr. hors), sp. fuera, port. foras. Var. făr ar putea reprezenta lat. foris. Cf. și afară. – Intră în compunerea anumitor cuvinte, ca fărădelege, s. f. (nelegiuire), format pe baza sl. bezakonije; fărălegi, vb. (înv., a comite un sacrilegiu sau o nelegiuire).