GHEARĂ, gheare, s. f. 1. Formațiune cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate (sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele (sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesia, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi (sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.