grăunte [At: TETRAEV. (1574), 222 / V: grăunț, grăunță sf / P: gră-un~ / Pl: ~nțe, (reg) ~nță, ~nți, (înv) ~nțuri / E: refăcut din pll grăunță (< ml granuceum)] 1 sm Sămânța unor plante, mai ales a cerealelor Si: boabă, bob¹. 2 snp Grâne (mai ales ovăz, orz) care servesc de nutreț cailor. 3 sn (Pan) Fructul copt, în formă de bob, al altor plante. 4 (Pop; euf; îe) A (nu) avea ~nțe în cap A fi prost. 5 sm (Îla) Cât un ~ de muștar Foarte mic. 6 sm (Pan) Mic obiect asemănător cu un grăunte (1), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare sau desprins dintr-un obiect mai mare. 7 sm (Pex) Cristal metalic de formă neregulată care rezultă dintr-un cristal elementar, în urma solidiflcării sau a tratamentelor termice. 8 sn (Înv) Veche unitate de măsură a masei, egală cu 0,005 g. 9 sn (Pan) Obiect mic și neînsemnat. 10 sn (Muz; înv) Partea cea mai îngustă a instrumentelor de alamă. 11 (Pex) Cantitate foarte mică.