gânscă sf vz gâscă

gâscă sf [At: PRAV. MOLD. 19 / V: (Trs) gâns~ / Pl: gâște, (pop) gâști / E: bg гъска] 1 (Orn) Pasăre domestică mai mare decât rața, cenușie pe spate și pe laturi și albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura și fulgii ei (Anser domesticus). 2 (Îc) ~-sălbatică Specie mai mică de gâscă vânată pentru carne (Anser anser). 3 (Dep) Femeie ori fată proastă (sau credulă). 4 (Îla) ~ de jumulit Om pe care îl poți exploata. 5 (Îe) A strica orzul pe gâște A dărui, a sacrifica ceva util, bun, valoros cuiva care nu știe să prețuiască. 6 (Pop; îla) Cu ~ca-n barbă Cărunt. 7 (Pop; îe) Altă ~-n altă traistă sau (reg) altă ~, (neică Stane) în ceea traistă Asta-i cu totul altceva, altă vorbă, altă înțelegere, alt comportament, altă atitudine față de o situație etc. 8 (Îcs) De-a ~ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Pop; lpl) Floricele de porumb coapte în pripă. 10 (Trs) Bulz tăiat în felii late și subțiri. 11 (Trs) Bulz. 12 (Pop; Teh; la vârtelniță) Fus. 13 (Teh; la casă) Tarac. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; Teh) Piuliță. 16 (Pop) Fiecare din cele două broaște sau șurubelnițe cu care se strânge teascul de vin. 17 (Bot; îc) Talpa gâștei Troscot (Chenopodium rubrum). 18 (Bot; îac) Planta Leonurus cardiaca Si: (reg) apucătoare, buruiana orbalțului, buruiană de beleasnă, cătâjnică, cervană, cione, creasta cocoșului, gisdei, iarba cășunăturii, iarba flocoasă, iarbă de dat, baba lupului, lingorică, somnișor, talpa lupului. 19 (Reg; îac) Căpșunică (Trifolium fragiferum). 20 (Bot; reg; îc) Talpa (sau piciorul ori laba) gâștei Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îac) Știr (Atriplex patula). 22 (Bot; reg; îac) Creasta cocoșului (Celosia crestată). 23 (Bot; reg; îac) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). 24 (Bot; reg; îac) Merișor (Buxus sempervivens). 25 (Bot; reg; îac) Priboi (Geranium rotundifolium). 26 (Bot; reg; îc) Talpa gâștii Colăcel (Pelargonium grandiforum). 27 (Bot; reg; îac) Ciuboțica cucului (Primula elatior). 28 (Bot; reg; îc) Laba gâștii Unghia găii (Astragalus glycyphyllos). 29 (Bot; reg; îac) Calcea calului (Caltha palustris). 30 (Bot; reg; îac) Antonică (Chaerophyllum aromaticum). 31 (Bot; reg; îac) Granat (Chrysanthemum parthenium).

GÎSCĂ, gîște, s. f. Pasăre domestică din ordinul palmipedelor, mai mare decît rața și care se crește pentru carne, untură și fulgi. Da a cui sînt gîștele alea de pe baltă? întrebă moș Ion. BUJOR, S. 174. Tocmai jumulea o gîscă nevastă-mea. ISPIRESCU, L. 368. ◊ Gîscă sălbatică = gîscă care trăiește în stare sălbatică și care se vînează pentru carnea ei bună de mîncat (Anser segetum). Mitrea Cocor a mai stat în pustie, ridicîndu-se din suferința lui, pînă ce au început a trece pe sub norii de toamnă gîștele sălbatice spre miazăzi. SADOVEANU, M. C. 52. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice ce trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (Familiar) Gîscă (bună) de jumulit v. jumuli. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște = a dărui un lucru bun cuiva care nu știe să-l prețuiască. Altă gîscă (în ceea traistă) = asta-i altă vorbă, altă poveste, altă căciulă, (cu totul) altceva. Acum altă gîscă... să vorbim de critica de față... RUSSO, O. 88. ◊ Compuse: laba- (sau talpa-)gîștei = a) încrețiturile de la coada ochiului la persoanele în vîrstă; b) semnătură prin punerea degetului. Pune-ți talpa-gîștei pe zdelcă. ALECSANDRI, T. 830; c) scris neîngrijit cu pete de cerneală și mîzgălituri. Pesemne că noi, cum s-ar prinde, las’ că de scris, talpa-gîștei; dar apoi și de vorbit. CREANGĂ, A. 91. Mi-ai scris un răvaș plin de talpa-gîștei. ALECSANDRI, T. 1157; d) mică plantă erbacee cu flori mici roșii-purpurii (Geranium dissectum).

GÂSCĂ gâște f. 1) Pasăre sălbatică sau domestică, înotătoare, de talie mare, având gât și cioc lung, picioare palmate și penaj, de obicei, suriu pe spate și alb pe piept. * Asta-i altă ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gâște a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu știe să-l prețuiască la justa lui valoare. Talpa-gâștei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului (la oamenii în vârstă); b) plantă erbacee cu tulpina erectă, în patru muchii, cu frunze mari, păroase, de forma unei labe de gâscă, și cu flori de culoare roșie-închisă, folosită în scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. 3) fig. fam. Femeie naivă și bleagă. [G.-D. gâștii] /<bulg. găska

gânsac m. V. gâscan. [Dintr’un primitiv gânsă, Mold. și Tr. gânscă = slav. GÒSĬKA].

Gâsca (mare, mică) f. insule în dreptul jud. Ialomița.

gâscă f. 1. pasăre de casă din ordinul palmipedelor (Anser); 2. fig. femeie prostănacă; 3. pl. aplicațiuni metaforice (aluziune la labele pasării): a) șurupelnițele teascului de vie; b) cuiele sau mâinile vârtelniței; 4. stâlpii cari sprijinesc coastele prispelor (la casele țărănești); 5. Tr. bulz de mămăligă înbrânzită. [Bulg. GŬSKŬ].

gînscă, V. gîscă.

gîscă f.. pl. ște și (nord) ștĭ, și gînscă (nord), pl. ște (vsl. gonsĭka și gonsĭ, bg. gyska, rus. gusĭ, a. î., rudă cu germ. gans, lat. ganta și anser, vgr. hen, scr. hansa). O pasăre palmipedă sălbatică și domestică maĭ mare de cît rața: un cîrd de gîștĭ (J. B. Dat. uĭt. 102). Fig. Femeĭe proastă orĭ vorbăreață. A strica orzu pe gîște, a da unuĭ incult un lucru de care totușĭ n’are nevoĭe, putînd să-ĭ daĭ ceva maĭ prost cu tot atîta folos orĭ plăcere: nu strica orzu pe gîște dînd nefumătoruluĭ tutun de calitatea întîĭa orĭ țăranuluĭ șampanie. Gîscă de jumulit, om bun de înșelat, de jăfuit.

gânsac (pop.) s. m., pl. gânsaci

gâscă s. f., g.-d. art. gâștei; pl. gâște

gâscă s. f., g.-d. art. gâștei; pl. gâște

gâscă s. f., g.-d. art. gâștei; pl. gâște

gâscă, gâște.

GÂSCĂ s. v. boț, broască, bulz, cocoloș, mutelcă, piuliță, șurubelniță.

gîscă s. v. BOȚ. BROASCĂ. BULZ. COCOLOȘ. MUTELCĂ. PIULIȚĂ. ȘURUBELNIȚĂ.

gîscă (gîște), s. f. – 1. Pasăre domestică de talie mare, cu gîtul lung. – 2. Om, persoană greoaie sau proastă. – 3. Boabă de porumb pleznită. – 4. Mămăligă cu brînză. – 5. Temelie a casei. – 6. Piuliță. – 7. Joc la priveghi. – var. gînscă. Mr. gîscă, megl. gǫscă. Bg. găska (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 117; DAR); cf. sb. guska, pol. gęs, rus. gusĭ, din sl. gąsĭ. Var. pare a proveni direct din sl. gąsŭ, cf. gînsac. – Der. gîscar, s. m. (păzitor de gîște); gîscăriță, s. f. (plantă, Arabis hirsuta); gîscan s. m. (bărbătușul gîștei); gîscărie, s. f. (cîrd de gîște). Este dublet al lui huscă, s. f. (bucată de sare rafinată), din rut. chuska, numită astfel datorită culorii sale albe.

GÎ(N)SCĂ subst. 1. Gînscă (Dm); – fam. (Buc; Isp V¹); – Ghervasa b. (Sur I). 2. Gînscovici, D., uricar (16 A III 73). 3. Gîscă, fam., act.

Gîștele Capitoliului. – Nici leul lui Androcle și nici elefanții lui Cezar (vezi loc. citate) n-au întrecut celebritatea acestor gîște care, salvînd Capitoliul, au cucerit pentru neamul zoologic „medalia de aur” în Olimpiada expresiilor istorice. Capitoliul e una din cele șapte coline ale Romei, situată chiar în centrul ei. Pe creasta acestei coline se aflau în vechime templul închinat lui Iupiter și cetatea unde se retrăsese aristocrația Romei, cînd galii deveniseră stăpîni acolo. Într-o noapte din anul 390 (î.e.n.), după un lung asediu, galii au căutat să profite de beznă și de faptul că asediații dormeau, pentru a escalada fortăreața. Erau aproape de metereze, gata-gata să treacă zidurile, cînd niște giște aflate acolo, speriate, începură să gîgîie. Cu strigătele lor treziră pe Manlius și pe vitejii dinăuntrul cetății, făcînd astfel să eșueze asaltul galilor și salvînd totodată Capitoliul. De atunci, în nenumărate ocazii, se fac aluzii la aceste gîște providențiale, și la gîgîitul lor. De pildă, combătînd fracțiunea adepților otzovismului, Lenin folosește expresia de mai sus: „Acum Maksimov semnează « fost redactor » al ziarului popular « Vpereod », vrînd să aducă aminte cititorului că « gîștele au salvat Roma »” (Opere, vol. 16, pag. 44). Fabulistul rus Krîlov, referindu-se la acei care, nemerituoși, își fac o fală din faptele strămoșilor, îi ironizează într-o fabulă intitulată Gîștele, din care extragem, în traducerea lui Tudor Arghezi: „- Nu știi, lăsînd de o parte mîndria și orgoliul, Că am scăpat o dată, la Roma, Capitoliul. - Strămoașele! Se știe, dar vorba e de voi Nu-mi spuneți ce foloase aduceți astăzi noi. Ce-ați mai făcut? Ce faceți? Ce dați? Voiesc să zic. - Am dobîndit tot dreptul să nu mai dăm nimic. - Atunci lăsați strămoșii să-și doarmă somnul lor. Voi sînteți bune numai la tavă și cuptor.” La noi Anghel și Iosif, într-o spirituală poezie Indignare reciprocă, persiflează pe un poet care cere unei gîște să-l salveze și să-i dea o pană (tradiționala pană de gîscă a poeților), pentru a scrie încă un sonet: „- Măcar o pană dă-mi, te rog, confrate! Salvează-mă! Acesta-ți este rolul! - Las' c-am salvat o dată Capitolul Noi gîștele, – și tot am fost mîncate!…” IST.

gâscă, gâște s. f. (peior.) 1. femeie proastă. 2. femeie naivă și sentimentală. 3. persoană care participă la jocuri de noroc și pierde din nepricepere.

gâscă bună de jumulit expr. om naiv și credul, de pe urma căruia se poate profita ușor.

n-am păscut porcii / gâștele / bobocii împreună! expr. nu suntem egali ca să-țí permit gesturi de familiaritate cu mine!