JILAV, -Ă, jilavi, -e, adj. Umed, pătruns de umezeală. Nimic nu-i urît în natură Și micile drumuri jilave, Buștenii, și mlaștina verde cu mușchi și cu stuh – Totul e bun și frumos sub razele lunii. TOMA, C. V. 396. Stelele clipeau înfiorate, gata parcă să se stingă de suflarea unui vînt jilav din larg. BART, E. 182. Pămîntul e jilav de rouă. GÎRLEANU, L. 37. ◊ (Poetic) Prin geamul deschis, vîntul ne flutura un parfum jilav, de primăvară, de cîmp și de pămînt întinerit. C. PETRESCU, S. 65. Dimineața era rece și jilavă. CONTEMPORANUL, IV 392. – Accentuat și: jilav.