Definiția cu ID-ul 917526:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MĂR2, mere, s. n. 1. Fructul mărului1. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul. EMINESCU, O. I 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. id. N. 51. Cu mîndra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. Merele putrede strică și pe cele bune (= exemplele rele exercită o influență dăunătoare). Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții săi). ◊ Mărul discordiei v. discordie. ◊ Expr. A bate (sau a lăsa) măr (pe cineva) = a bate rău (pe cineva). Fira a fost luată de mama ei și bătută acasă măr. PAS, Z. I 125. Lipsești de-a-ice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. ALECSANDRI, T. I 111. Ia-l cu mîinile de păr să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I 113. ◊ Specii: măr crețesc v. crețesc; măr domnesc v. domnesc; măr dulce v. dulce; măr pădureț v. pădureț. ◊ Compus: (regional) măr-gutui = gutui. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Anat.; în expr.) Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian; nodul gîtului.