MIJLOCAȘ, -Ă subst., adj. I. Subst. Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale acestora, care, într-un ansamblu, ocupă locul din centru sau care sînt situate între obiecte de același fel. Cf. m i j l o c (I 1). 1. Subst. (Regional) Fiecare dintre cele două lemne care se fixează perpendicular pe loitrele carului, pentru a-i lărgi capacitatea, cînd se cară grîu, fîn etc.; (regional) curmeziș (Căzănești-Slobozia). Cf. ALR SN I h 62/723. 2. Subst. (Regional) Căprior (din mijloc) al casei care „e mai lung și se unește cu culmea casei” (Frîncești-Tîrgu Jiu). CHEST. II 228/44. 3. S. m. Fiecare dintre cei patru dinți incisivi ai calului, situați între clești și lăturași sau mărginași; (regional) mijlociu (I 1). Incisivii, după locul ce-l ocupă, se împart în trei grupuri; . . . incisivul din dreapta și cel din stînga cleștilor poartă numele de mijlocași. ENC. VET. 141. ♦ (Regional, mai ales la pl.) Fiecare dintre cei patru dinți din față ai calului; (regional) clești. Cf. DR. V, 289. 4. S. m. (Regional; adesea adjectival) (Calul) din mijloc (I 1) dintre trei cai înhămați la o căruță sau la un plug; (regional) mijlocar (I 14). Cf. DM, com. din CRIĂEȘTI-BÎRLAD. 5. S. m. (Regional; la pl.) Perechea de boi sau de cai de la mijloc dintre trei perechi înhămate la un car, la o căruță etc. Cf. com. MARIAN, com. din SARAIU-HÎRȘOVA, ALR II 5 101/537, 551, 728, 899. 6. S. m. (La unele jocuri sportive cu mingea; adesea adjectival) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. Jocul prea ofensiv al mijlocașilor. SP. POP. 1961, nr. 3 916,5/5, cf. nr. 3 915, 3/1, ALR II 4 349/727. II. Subst. (Regional) Furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului; (regional) mijlocar (III), mijlociu (II 3) (Hangu-Piatra Neamț). Cf. GLOSAR REG. III. S. m., adj. 1. S. m. (În orînduirea feudală și capitalistă) țăran care posedă o avere mijlocie (I 3). Mijlocașul. . . [fînaț] pentru 12 vite (a. 1 805). URICARIUL, II, 139. Băutură pe datorii: fruntașului pîră la doaîzăci lei, mijlocașului zăci lei (a. 1831). IORGA, S. D. XXI, 216. Pentru pămîntul mărit cu poienile și dat sătenilor. . . au venit ca fruntașul să plătească 103 lei în loc de 133, mijlocașul 78 în loc de 100. I. IONESCU, P. 472. El era fecior de mijlocaș și cam sărac. GANE, N. I, 94. Fiecare român fruntaș, mijlocaș sau codaș dă fiicei sale atîta cît poate și-l trage inima. MARIAN, NU. 141, cf. id. Î. 287, DDRF. Claca era dă trei mîini: fruntașii, cu obzeci și ob [= opt] dă lei vechi, mijlocașii cu șaizeci și pălmașii cu douăzeci și patru dă lei. GRAIUL, i, 146. 2. Adj., s. m. (În orînduirea capitalistă și în perioada de trecere, pînă la încheierea procesului de cooperativizare a agriculturii; mai ales în sintagmele țăran mijlocaș sau țărănime mijlocașă) (țăran sau țărănime) care poseda pămînt și alte mijloace de producțieîn cantitate suficientă pentru a-și asigura existența fără a exploata munca altora. Romanul povestește viața unui țăran mijlocaș, CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/4. Încheind o alianță trainică cu mijlocașul. . . proletariatul. . . a pornit la opera grandioasă de transformare socialistă a agriculturii, ib. 1951, nr. 224, 1/2. Țărănimea mijlocașă. LEG. EC. PL. 418, cf. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 379. Bădîrcea spuneți că e mijlocaș. PREDA, D. 137, cf. V. ROM. februarie 1 954, 311, A III 3, IV 1. - Pl.: mijlocași, -e. – Și: (regional) miljocáș, -ă adj. A II 6. – Mijloc + suf. -aș.