MORALIZATOR, -OÁRE adj., s. m. și f. 1. Adj. Care moralizează (1), care ajută sau contribuie la crearea unei atmosfere morale² (I 1). Cf. NEGULICI. Analiza însemnătăței sociale, educatoare, moralizatoare a lucrării artistice. GHEREA, ST. CR. I, 44. Ridicolul „venerabilului” Trahanache rezultă din contrastul subtil între masca moralizatoare pe care o afișează și banditismul, josnicia, corupția pe care le patronează cu calm și demnitate. L. ROM. 1953, nr. 1,54. 2. S. m. și f. (Rar, de obicei peiorativ) Moralist (2). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. – Pl.: moralizatori, -oare. – Din fr. moralisateur.