NUMĂRA, număr, vb. I. Tranz. 1. A socoti cîte unități sînt într-o cantitate dată sau cîte persoane sînt într-un grup; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte, ai unei serii de mișcări etc. Am numărat oile și Alexa Baciul le-a însemnat la răbuș. SADOVEANU, B. 59. Cînd pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri... Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. EMINESCU, O. I 82. Eu sînt tînăr încă: Pe douzeci de roze îmi număr anii mei! BOLINTINEANU, O. 4. ◊ Fig. Pînă la judecată bătaia e mai sfîntă!... Caporal, numără-i și ăstuia douăzeci și cinci. REBREANU, R. II 281. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) bucăturile (sau înghițiturile) = a-i tot spune cuiva cît mănîncă, a nu-l lăsa să mănînce liniștit, a-i ține cuiva socoteală la mîncarea pe care i-o dai. (Intranz.) A număra puțin = a dura puțin, a trăi puțin, a fi efemer. Dar păstrăvul e prea trecător și numără puțin. SADOVEANU, N. F. 139. ◊ Refl. Toți se numărau, mirîndu-se că sînt atît de mulți. C. PETRESCU, C. V. 293. ◊ Refl. pas. Toamna se numără bobocii ( = la urmă se văd roadele unei activități). ♦ (Adesea folosit absolut) A înșira numere la rînd în ordinea lor crescîndă sau descrescîndă. El numără în gîndu-i și anii îi adună. EMINESCU, O. I 98. 2. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același rînd, în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba. Tu, autor al manualului de vînătoare, n-ai socotit de cuviință a număra și turturica printre păsările de vînat. ODOBESCU, S. III 37. ◊ Refl. Dă-mi voie dar să mă număr și eu de acum pintre prietenii d-tale. ALECSANDRI, T. I 67. 3. (Cu privire la o sumă de bani) A plăti, a da. Îi număra cîte douăzeci și cinci de lei pe lună.