PLOCONEALĂ, ploconeli, s. f. 1. Ploconire (1). 2. Supunere oarbă; ploconire (2). Muncitorii s-au deșteptat și, cînd li se vorbește de socialism, nu se mai sperie, nu mai întreabă: ce este aia? Cînd e vorba de pîinea lor, de viața lor, nu mai umblă cu ploconeală și nu le mai e frică. PAS, Z. IV 203.