poálă (oa dift.) f., pl. e (vsl. pola, jumătate, margine, sîn, polŭ lature, mal, sex, jumătate; polĭana, cîmp, parte de pămînt; bg. polá, poală de haĭnă saŭ de munte; polĭ, cîmp, sîrb. póla, jumătate, poală; rut. rus. polà, poală. V. poĭană, polcă, poliță 1, poloboc, pospolită). Partea de jos a uneĭ haĭne fîlfîitoare, maĭ ales la femeĭ: femeĭa ținea copilu’n poală, noroĭu îĭ stropise poalele rochiiĭ, poalele halatuluĭ Jidanuluĭ fîlfîĭaŭ în vînt. Față de masă pentru sfînta masă din altar saŭ pînză de drapat o icoană. Cantitatea de lucrurĭ ținute în poală: o poală de zarzăre. Partea de jos a unuĭ munte: la poalele munților. A umbla par’că aĭ oŭă’n poală, a călca cu mare precauțiune. Poala Maĭciĭ Domnuluĭ, volbură. Poala Sfinteĭ Mariĭ, numele maĭ multor plante: 1. granatu (V. granat), 2. o plantă erbacee labiată cu miros urît, (népeta núda). Poală albă, leŭcoree. V. pulpană.