PRÎNZ, prînzuri, s. n. Masa principală, care se ia cam la jumătatea zilei; timpul cînd se ia această masă (v. amiază); (concretizat) ceea ce se mănîncă la această masă, mîncarea pregătită. Copiii de casă întinseră masa de prînz la Poienița Mînzului sub culmea lui Pătru. SADOVEANU, F. J. 364. Lîngă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de piele, Patru miei de la Ispas, Pentru prînzul de popas. ALECSANDRI, P. A. 94. Dimineața vom mînca cotlete... la prînz jambon. NEGRUZZI, S. I 207. Apa-n vase s-a-ncălzit, Prînz pe masă s-a răcit Și eu, maică n-am venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. ◊ Prînzul (cel) mic = prima masă pe care o iau țăranii în cursul dimineții vara, cînd muncesc la cîmp; timpul zilei cînd se ia această masă. Bălcescu se grăbi să plece spre prînzul mic. CAMIL PETRESCU, O. II 143. Înspre prînzul cel mic, oprindu-se... se uită în vale spre sat. REBREANU, I. 53. Pe la prînzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60. Prînzul (cel) mare sau (Transilv.) cel bun = a doua masa pe care o iau țăranii, masa de la amiază; timpul zilei cînd se ia această masă. Merg pînă colo cătră prinzul cel bun. RETEGANUL, P. I 33. Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după un dîmb. CREANGĂ, A. 54. Mă culcam pe iarbă moale; Mă sculam în prînzul mare. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ Loc. adv. Înainte de prînz = în prima parte a zilei; înainte de amiază, înainte de masa principală. După-prînz = în a doua parte a zilei, între amiază și seară; după-amiază, după-masă. După-prînz, ne înțelesesem să mergem pe la ai noștri. PREDA, Î. 102. ◊ (Transilv., Bucov.) Masa de dimineață; prînzișor.