PRISPĂ, prispe, s. f. 1. Un fel de terasă îngustă înălțată deasupra terenului și pardosită cu scînduri sau cu lut, care se întinde de-a lungul peretelui din față (uneori și al celor laterali) la casele țărănești, fiind mărginită uneori de o balustradă de lemn sau de zidărie. Cînd am bătut cu picioarele în prispă, s-a deschis ușa și ne-a dat drumul în tindă mătușa lui Culai. SADOVEANU, N. F. 125. Pe prispă de lut, avînd furcă la brîu, Stă Vica. COȘBUC, P. II 204. Și-ți așază-o pernioară Pe prispă serile-afară. ALECSANDRI, P. P. 356. 2. Ridicătură mică de teren, de-a lungul unei coaste, al unui mal; tăpșan. Malul din dreapta se pleacă dezvălind prispe largi de pajiște. VLAHUȚĂ, la CADE. Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. EMINESCU, O. I 75. 3. Baraj temporar, făcut din lemn sau din pămînt, prin care se oprește scurgerea unei gîrle într-o baltă cu pește, în timpul inundațiilor.