RUȘINOS, -OASĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. (Despre persoane) Care se rușinează ușor; sfios, timid, pudic. Cînd au văzut că ești rușinos, [fetele] găseau o plăcere să-și facă semne și să te necăjească. PAS, Z. I 266. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cucoanelor ca să nu le rușinez. Știi cum e Veta mea... rușinoasă. CARAGIALE, O. I 46. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. CREANGĂ, A. 2. ◊ Fig. De-a lungul drumului nu e casă, nici sat; la dreapta și la stînga se zăresc în depărtare cîteva colibe, rușinoase – s-ar crede – d-a se arăta. RUSSO, O. 144. ◊ (Adverbial) Ea-l asculta pe copilaș uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I 175. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine, dezonorează; blamabil, reprobabil. Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă! CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adverbial) Să abuzeze de sentimentele femeii iubite pentru a dobîndi avantagii i se părea atît de rușinos, că se făcu deodată palid. REBREANU, R. I 22.