Sabia lui Damocles – Damocles, curtean al lui Dionisyos-cel-Bătrîn, tiranul Siracuzei, care a trăit cu vreo 400 de ani î.e.n., a fost ca mai toți curtenii… curtenitor și lingușitor. Spunea că nu există mai mare fericire decît să fii tiran. Spre a-i da o lecție, Dionisyos, la un ospăț, l-a așezat în locul lui pe tron și a poruncit să i se acorde toate onorurile regești. Dar cînd Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus. De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atîrna o sabie, fără teacă, prinsă numai cu un fir de păr de cal. Îi arăta astfel primejdiile care îl pîndesc în orice moment pe tiran. „Sabia lui Damocles” a devenit sinonimă cu un pericol care te amenință mereu. Imaginea l-a sedus pe poetul Horațiu care s-a referit la ea în Oda I (v. 17-18 din Cartea a III-a): Districtus ensis cui super impia cervice pendet… (Spada care atîrnă deasupra capului celui rău…). Întîmplarea, povestită și de Cicero (în Tusculane, V, 21, 6), a dat naștere uneia dintre cele mai uzitate expresii. Dar cîți n-au folosit-o de la Horațiu și Cicero încoace? „El m-amenința și pe cap îmi atîrna ca a lui Damocles spadă” (H. Heine, O poveste de iarnă, cap. 18, v. 32). „Soldații se îndreptau cu tobe spre Paris. Prin intrarea lor republica se afla sub sabia lui Damocles” (A. I. Herzen, Scrisori din Franța și Italia – 1848). IST.