SERTAR, sertare, s. n. 1. Cutie într-o mobilă (birou, masă, scrin etc.) care se trage puțin în afară cînd vrem să ne servim de ea. Doamna Vorvoreanu deschise sertarul și se uită înăuntru printre hîrtii, bastonașe de ceară de sigilat, tocuri. DUMITRIU, N. 84. De la fereastră, păși la birou și deschise sertarul, bătînd cu palma drăgăstos cele două dosare, pe încetul și cu răbdare alcătuite. C. PETRESCU, C. V. 111. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale de translație sau de rotație, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă, folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasîndu-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană.