tăia (tai, tăiat), vb. – 1. A diviza ceva cu un obiect tăios. – 2. A fi ascuțit, tăios. – 3. A divide, a separa. – 4. A ciopli, a șlefui, a da formă. – 5. A despărți un grup de cărți de joc cu o altă carte. – 6. A simți nevoia defecării. – 7. A reține, a împiedica, a întrerupe. – 8. A scurta drumul. – 9. A bate cu o carte mai mare la jocurile de cărți. – 10. A amesteca cu apă, a boteza. – 11. A curăța de ramuri uscate, a emonda. – 12. A suprima. – 13. A ucide, a executa, a sacrifica. – 14. A hotărî, a stabili. – 15. A valora, a costa. – 16. (Înv.) A falsifica monedă. – 17. (Refl.) A se brînzi (laptele). – 18. (Refl.) A se încrucișa. – 19. (Refl.) A se slăbi, a i se șterge efectul. Mr. tal’u, tăl’are, megl. tal’u, tăl’ari, istr. tal’u. Lat. talĭāre (Cipariu, Gram., 33; Pușcariu 1711; REW 8542), cf. vegl. tal’uor, it. tagliare, prov., port. talhar, fr. tailler, cat. tallar, sp. tajar. Der. tăiat, s. n. (acțiunea de a tăia); tăiere, s. f. (acțiunea de a tăia; ucidere, sacrificare); tăietor, s. m. (persoană care taie ceva; pădurar, călău); tăietor, s. n. (făgaș, tăiș; buștean de tăiat lemne; stivă, magazie de lemne); tăi(e)toare, s. f. (topor, secure); tăi(e)tură, s. f. (săpătură, incizie; decupaj, retezătură; ștersătură; înțepătură, zvîcnet; curătură, teren despădurit); tăi(e)ței, s. m. pl. (paste făinoase, tocmagi); tăios, adj. (care taie, ascuțit); tăi(u)ș, s. n. (partea ascuțită a unei unelte; Arg., briceag); taimălai, s. n. (joc de copii); taie-babă (var. taie-paie, taie-fugă), s. m. (lăudăros, fanfaron); strătăia, vb. (a tăia, a întrerupe), invenție nefericită a lui Vlahuță, după fr. entrecouper (Tiktin).