2 definiții pentru terminativ
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TERMINATIV, -Ă adj. 1. care constituie o terminație (2). 2. referitor la rezultatul unei acțiuni. (< fr. terminatif)
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
terminativ adj. m., pl. terminativi; f. sg. terminativă, pl. terminative
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: terminativ
terminativ adjectiv
| adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
terminativ, terminativăadjectiv
-
- 2. Referitor la rezultatul unei acțiuni. MDN '00
etimologie:
- terminatif MDN '00
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.