ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. 1. Bucată sfîșiată dintr-o țesătură sau dintr-un obiect de îmbrăcăminte (veche); haină, pînză sau rufă (veche), din care s-au rupt bucăți; treanță. Luă apoi o zdreanță de pătură de pe hamurile atîrnate în cuiele din perete și obloni ferestruica grajdului. MIHALE, O. 509. Umbla numai în zdrențe, cînd ieșea la cîmp. PREDA, Î. 115. Adunînd toate zdrențele, le-a băgat în sobă și le-a dat foc. STĂNOIU, C. I. 135. Te suie în podul curții și vei găsi acolo niște zdrențe din hainele tătîne-tău din feciorie. RETEGANUL, P. III 13. 2. Fig. (Familiar) Epitet peiorativ dat oamenilor; om lipsit de valoare. V. secătură. Așa mi-a spus zdreanță mea de copil. DELAVRANCEA, V. V. 180. Nu cumva ai Vro zdreanță de fată De măritat? ȘEZ. I 149. 3. (La pl.) Aluat subțire, preparat din făină și ouă, care se fierbe în supă. – Variante: zdranță (COȘBUC, P. I 53), streamță (ALECSANDRI, P. P. 137), streanță (EMINESCU, N. 13) s. f.