îndrumare sf [At: LEG. EC. PL. 74 / Pl: ~mări / E: îndruma] 1 (Șfg) Îndreptare (15). 2 Dirijare către o anumită țintă. 3 Plecare la drum. 4 Povățuire a cuiva într-un domeniu, în viață. 5 Indicație.

ÎNDRUMARE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare, directivă, povață, sfat. Broșura cuprinde trei prelegeri ținute în cadrul cursurilor de îndrumare a corpului didactic. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/1. Dă-mi unele îndrumări. RETEGANUL, P. II 43.

îndrumare s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

îndrumare s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

îndrumare s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

ÎNDRUMARE s. l. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. v. dirijare. 3. v. directivă. 4. v. indicație. 5. v. instrucțiuni. 6. v. sfat. 7. v. pregătire.

ÎNDRUMARE s. 1. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. dirijare, reglare. (~ circulației pe străzi.) 3. directivă, indicație, instrucțiune, normativ, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ primite.) 4. indicație, informație, lămurire. (A primit ~ necesară.) 5. explicație, indicație, instrucțiuni (pl.), lămurire. (~ pentru folosirea unui medicament.) 6. îndemn, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat ~.) 7. instruire, pregătire. (~ cuiva pentru viața de gospodină.)