ÎNGREUIERE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

îngreuiere sf [At: VARLAAM, C. 289 / V: ~iare / Pl: ~ri / E: îngreuia] 1 Creștere în greutate Si: îngreunare (1), îngreunat¹ (1). 2 (Spc) Consumare a prea multor alimente Si: îngreunare (2), îngreunat¹ (2). 3 Legare a unor greutăți de ceva Si: îngreunare (3), îngreunat¹ (3). 4 Împovărare cu greutăți Si: îngreunare (4), îngreunat¹ (4). 5 (Fig) Împovărare a oamenilor cu biruri mari Si: îngreunare (5), îngreunat¹ (5). 6 (Fig) Obligare de a munci prea mult Si: îngreunare (6), îngreunat¹ (6). 7 Dificultate mare în atingerea scopului propus Si: îngreunare (7), îngreunat¹. 8 Senzație de apăsare Si: îngreunare (8), îngreunat¹ (8). 9 Provocare cuiva a unor dificultăți Si: îngreunare (9), îngreunat¹ (9). 10 Dificultate de a administra o casă, o gospodărie Si: îngreunare (10), îngreunat¹ (10). 11 (Pop) Sarcină a unei femei Si: îngreunare (11), îngreunat¹ (11). 12 Trândăvie. 13 Inerție.

ÎNGREUIERE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ÎNGREUIERE s. f. Acțiunea de a îngreuia. – Pronunțat: -gre-u-.

îngreuiare sf vz îngreuiere

îngreuiere (desp. -gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuierii

îngreuiere (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuierii

îngreuiere s. f. (sil. -gre-u-ie-), g.-d. art. îngreuierii; pl. îngreuieri

ÎNGREUIERE s. v. împovărare.