însușire sf [At: (a. 1804) URICARIUL, I, 17/18 / Pl: ~ri / E: însuși] 1 Luare în stăpânire Si: însușit¹ (1), (înv) însușie (1). 2 (Nob) Câștigare. 3 Arogare a unui drept Si: însușit¹ (3), (înv) însușie (3). 4 Asimilare a unor cunoștințe temeinice, idei, opinii Si: însușit¹ (4), (înv) însușie (4). 5 Adoptare a opiniei cuiva Si: însușit¹, (înv) însușie (5). 6 Luare în seamă a părerii cuiva Si: însușit¹ (6), (înv) însușie 7 Trăsătură distinctivă Si: (înv) însușietate (1), însușime (1). 8 Fel de a fi sau de a se prezenta Si: (înv) însușietate (2), însușime (2). 9 Talent.

ÎNSUȘIRE¹, însușiri, s. f. Acțiunea de a-și însuși. 1. Luare în stăpînire, în proprietate; apropriere. Modul de însușire capitalist. ▭ Însușirea muncii neplătite este forma de bază a modului de producție capitalist. ENGELS, A. 34. 2. Învățare temeinică, asimilare de cunoștințe. Datorită politicii partidului și guvernului, oricărui muncitor îi este astăzi deschis drumul către însușirea tehnicii și a științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 70. 3. Arogare (a unui drept). Supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rîndui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei. NEGRUZZI, S. I 241.

ÎNSUȘIRE², însușiri, s. f. 1. Trăsătură, calitate distinctivă mai ales a ființelor. Arăpușca, o dată cu puterea, pierduse și însușirile sale de zînă: fiindcă se măritase cu un muritor, se făcuse și ea muritoare. POPESCU, B. III 74. 2. Talent, facultate, înclinație. Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225. Uite: Dragomir spătarul zice că sînt mai războinic Decît el. Ciudată treabă: fiecare mă vedeți Dăruit c-o însușire ce voi singuri o aveți. DAVILA, V. V. 64.

ÎNSUȘIRE ~i f. 1) v. A ÎNSUȘI. 2) Trăsătură distinctivă; semn diferențial; caracteristică; proprietate. /v. a însuși

însușire f. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei: atribut, calitate.

însușíre f. Acțiunea de a-țĭ însuși ceva. Calitate: copil plin de însușirĭ. Atribut: buzduganu era însușirea mareluĭ armaș.

însușire s. f., g.-d. art. însușirii; pl. însușiri

însușire s. f., g.-d. art. însușirii; pl. însușiri

însușire s. f., g.-d. art. însușirii; pl. însușiri

ÎNSUȘIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

ÎNSUȘIRE s. 1. apropriere, atribuire. (~ unui bun care nu i se cuvine de drept.) 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. asimilare, asimilație, învățare. (A-și propune ~ întregii materii.) 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. calitate, natură. (~ unui lucru.) 6. calitate, valoare. (~ deosebită a unui produs de artă.) 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. calitate, dar, har. (Are ~ de a provoca rîsul.) 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. aptitudine, capacitate, facultate, posibilitate. (~i intelectuale.)