întârziere sf [At: N. COSTIN, L. II, 78/37 / V: ~tărziare / Pl: ~ri / E: întârzia] 1-2 Săvârșire a unui lucru după momentul (obișnuit sau) fixat. 3 Rămânere în urmă a ceasurilor. 4-5 Zăbovire undeva mai mult decât era (necesar sau) prevăzut. 6 Ezitare. 7 Împiedicare a cuiva să săvârșească la timp o acțiune. 8 Împiedicare a îndeplinirii la termen a unui eveniment. 9 Amânare. 10-11 Sosire a unei persoane după timpul (la care era așteptată sau) la care prezența acesteia era necesară. 12 (Pex) Timp care decurge din momentul în care ceva trebuia să se întâmple. 13-16 (Îljv) Cu ~ (Care se produce) mai târziu (decât trebuie sau) decât este prevăzut. 17 (Îlav) Fără ~ Imediat. 18 (Îla) În ~ Care a depășit termenul fixat. 19 (Îe) A fi în ~ A fi rămas în urmă. 20 (Jur; îe) A pune în ~ A trimite o înștiințare sau o somație expresă, cu scopul ca destinatarul să nu poată invoca în apărare faptul de a fi fost în necunoștință de cauză. 21 (D. bombe; îe) A exploda cu ~ A exploda la un anumit interval de timp după momentul amorsării.

ÎNTÂRZIERE ~i f. A ÎNTÂRZIA. ◊ Cu ~ mai târziu decât trebuie. Fără ~ la timpul cuvenit. [G.-D. întârzierii; Sil. -zi-e-] /v. a întârzia

întârziere f. zăbavă.

întărziare sf vz întârziere

întârziare sf vz întârziere

ÎNTÎRZIERE, întîrzieri, s. f. Acțiunea de a întîrzia și rezultatul ei; amînare în săvîrșirea unui fapt, a unei acțiuni, în îndeplinirea unei lucrări; timpul scurs, din momentul cînd trebuia să se săvîrșească o acțiune, un fapt etc. și pînă la îndeplinirea lui. Se ciudea de atîta întîrziere. ISPIRESCU, L. 38. Grîul e copt, nu mai poate suferi întîrziere. CREANGĂ, P. 156. Fieștecare moment de întîrziere este un chin. NEGRUZZI, S. III 218. ◊ Bombă cu întîrziere = bombă care, datorită unui mecanism special, explodează după un interval de timp fixat de mai înainte. ◊ Loc. adv. Cu întîrziere = mai tîrziu decît trebuie. Trenul sosește cu întîrziere. Cu întîrziere de... = întîrziind cu... Grigore sosi de la țară cu întîrziere de cîteva zile. REBREANU, R. I 185. Fără întîrziere – imediat, numaidecît, fără zăbavă. Se va așterne fără întrziere la lucru. C. PETRESCU, C. V. 31. Trebuia fără întîrziere, pentru liniștea sa, să-și vază băiatul. CARAGIALE, O. III 98. ◊ Expr. A fi în întîrziere = a fi rămas în urmă, a fi întîrziat. E în întîrziere cu plata impozitului. – Pronunțat: -zi-e-.

întîrziére f. Acțiunea de a întîrzia, zăbavă.

întârziere (desp. -zi-e-) s. f., g.-d. art. întârzierii; pl. întârzieri

întârziere (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârzierii; pl. întârzieri

întârziere s. f. (sil. -zi-e-), g.-d. art. întârzierii; pl. întârzieri

ÎNTÂRZIERE s. 1. zăbovire, (pop.) pregetare, (reg.) pregetătură. (~ cuiva într-un loc.) 2. zăbavă, (pop.) zăbovire, (înv.) pesteală. (Să mergem acolo fără ~.) 3. v. amânare.

ÎNTÎRZIERE s. 1. zăbovire, (pop.) pregetare, (reg.) pregetătură. (~ cuiva într-un loc.) 2. zăbavă, (pop.) zăbovire, (înv.) pesteală. (Să mergem acolo fără ~.) 3. amînare, încetinire. (~ producerii unui fenomen.)

întârziere, prelungirea duratei (I, 1) unui sunet (sau a mai multora) dintr-un acord* peste noul* acord, în care se schimbă celelalte voci (2) și din care vocea prelungită nu mai face parte. Rezultă astfel o disonanță* (foarte rar consonanță*) situată la o secundă* superioară sau inferioară față de sunetul real din acord la care de obicei se rezolvă*, și anume pe un timp (1, 2), sau pe o fracțiune de timp. Î. poate fi: a) simplă sau multiplă (înlocuind un sunet real sau mai multe); b) î. multiple: de același sens (ascendent sau descendent) sau combinate; c) pregătită (se rezolvă la aceeași voce) sau semipregătită (se rezolvă la altă voce): nepregătită (atacată), numită și apogiatură*. Î. este socotită ca o proiecție armonică a sincopei*.

ÎNTÎRZIERE. Subst. Întîrziere, tardivitate (rar); tergiversare, tergiversațiune (înv.), amînare, prorogare, prorogație, trenare, tărăgănare, tărăgăneală, târăgănire; temporizare; păsuială, păsuire, răgaz; zăbavă (pop.), zăbovire (pop.); încetineală, încetinire, domolire, potolire, potoleală (înv.); mocăială, moșmoleală, mocoșeală (pop. și fam.); prelungire, lungire; împiedicare (fig.), frînare (fig.), stăvilire (fig.). Oră tîrzie, ultimul moment, ceasul al 12-lea, ultima clipă. Reacție întîrziată. Adj. Tîrziu, tardiv, întîrziat. Tărăgănat, zăbovit (înv.); încet, încetinit (rar), încetinel (dim.). Zăbovitor (înv.), zăbavnic (înv.), domol, mocăit, mocoșit, moșmondit, bun de trimis după moarte (după popă). Vb. A întîrzia, a fi în întîrziere, a veni (a sosi) tîrziu (cu întîrziere), a nu veni (a nu sosi) la timp, a ajunge undeva la spartul tîrgului (iarmarocului, stînii); a se lăsa așteptat, a face pe cineva să aștepte. A tergiversa, a amîna, a amîna de azi pe mîine, a proroga, a trena, a tărăgăna; a păsui, a da răgaz. A face ceva cu întîrziere, a nu face la timp, a zăbovi (pop.), a nu se grăbi, a-și face zăbavă, a-și pierde vremea; a (se) mocăi (pop. și fam.), a (se) moșmoni, a (se) mocoși (pop. și fam.), a moșmondi. A (se) prelungi, a (se) lungi. A împiedica (fig.), a frîna (fig.), a stăvili (fig.), a potoli, a domoli. A rămîne în urmă, a pierde ocazia, a lăsa să treacă momentul, a scăpa trenul (fig.). Adv. Cu întîrziere, tîrziu, amînat (înv.), prea tîrziu, în ultimul moment, la închiderea ediției, în ceasul al 12-lea; peste soroc; agale, alene, încet, domol, anevoie, încetișor, încetinel, fără zor, fără grabă, cu încetinitorul. V. indolență, încetineală, lene, moliciune, obstacol, timp.

ÎNTÂRZIÉRE (< întârzia) s. f. 1. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei; neîndeplinire la timp a unei acțiuni; p. ext. timpul care trece între momentul în care ar trebui să se producă și momentul în care el se produce de fapt. ◊ Î. de aprindere = decalaj în timp sau în grade de rotație a arborelui cotit, între momentul scânteii electrice (la motoarele cu aprindere prin scânteie) sau începutul injecției (la motoarele Diesel) și momentul aprinderii amestecului de carburant. ♦ (Dr.) Neîndeplinirea în termen a obligației de către debitor (î. debitorului) sau refuzul creditorului de a primi prestația debitorului ori neîndeplinirea de către creditor a anumitor acte în lipsa cărora debitorul nu-și poate executa obligația (î. creditorului). ◊ Punerea în î. = act prin care creditorul înștiințează pe debitor că obligația e scadentă și că el înțelege să obțină executarea obligației. 2. Durata între momentul în care se produce un eveniment și momentul în care se produce un alt eveniment, ulterior condiționat de primul.