învoalbe [At: PSALT. 210/7 / V: (cscj) ~volba, ~volva, ~volma, ~volbi, ~vulbi / Pzi: învolb / E: ml involvo] 1-2 vtr (D. apă, nori, valuri, praf) A (se) învolbura. 3 vr (D. păsări; îf ~volva) A se înălța. 4 vr (D. ființe) A se învârti. 5 vt A înfășură. 6 vt (Spc) A pregăti firele pentru înnăvădit. 7 vr (Reg; d. plante) A se dezvolta. 8-9 vtr (Ban; d. ochi) A (se) deschide larg. 10 vr (D. ființe) A se opri brusc. 11 vt (Spc) A răsuci caierul. 12 vt (Spc) A înfășură pânza țesută pe sul. 13 vr (Trs; îe) A (i) se ~ A i se face rău de prea multă mâncare.

ÎNVOALBE, învolb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învîrteji; (despre ființe) a se învîrti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolba vb. I] – Lat. involvere.

învolba v vz învoalbe

învolbi v vz învoalbe

învolma v vz învoalbe

învolva v vz învoalbe

învulbi v vz învoalbe

ÎNVOLBA vb. I. v. învoalbe.

învólb, -vólt, a -voálbe v. tr. (lat. in-văolvere, -volútum, a învălătuci. V. învolt, dezvolt, dez- și suvolb, holbez). Vest. Înfășor, învălătucesc: volbura se învoalbe (Șez. 36, 6), pînza se învoalbe la învîltoare (CL. 1910, 4). Ban. (învolb, a -á). Holbez.

învoalbe vb., ind. prez. 1 sg. învolb; conj. prez. 3 sg. și pl. învolbe

ÎNVOALBE vb. v. învârteji, învolbura, zbate.

învoalbe vb. v. ÎNVÎRTEJI. ÎNVOLBURA. ZBATE.

învoalbe vb. III (înv.) 1. (despre apă, valuri, nori, praf. etc.; refl.) a se învârti (ca într-un vârtej), a se învârteji, a se învolbura. 2. (refl.; despre ființe) a se întoarce roată, a se învârti pe loc, a se opri repede. 3. a înfășura, a învăli (a înfășura pânza pe sul), a o face val, a găti firele pentru năvădit, a suci caierul. 4. (refl.; despre plante) a se dezvolta, a crește; (despre om) a încărna, a se înspița, a se deforma. 5. (despre ochi) a căsca, a holba. 6. a-i veni să verse, să râgâie; a i se apleca.