țărm sn [At: CORESI, EV. 237 / V: (îrg) ~ur snm, ~ure smnf (înv) țermure, (reg) ~or, ~ore sn, țârmure, (îvr) țârm sn, țarmură sf / S și: țerm / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~i sm / E: sgp țărmuri al lui țărmur, țărmur pbl ml *termulus cf lat terminus] 1 Fâșie de pământ de-a lungul unei ape (mari), mai ales lângă mare Si: coastă¹ (27), faleză (1), liman, litoral, mal¹, margine, plajă, pristaniște, râpă¹, schele, vad. 2 (Pex) Regiune situată lângă o întindere de apă. 3 (Pgn) Ținut¹ (21). 4 (Fig) Limită. 5 (Fig) Parte a unei suprafețe de teren, a unui teritoriu, aflată la margine. 6 (Îla) Fără de ~uri Fără margini Si: nemărginit, nețărmurit. 7 (Îrg) Coastă abruptă a unui deal Si: râpă. 8 (Îrg) Prăpastie. 9 (îrg) Ridicătură de pământ. 10 (Îrg) Coamă de deal. 11 (Îrg) Deal abrupt. 12 (Îrg) Munte. 13 (Reg; îs) Țârmure de neauă Troian¹. 14 (Reg; îf țărmur, țărmure) Ridicătură de pământ în mijlocul unei ape. 15 (Îaf) Insulă pe un lac. 16 (Reg; îf țârmure) Zăgaz la moară.

ȚĂRM, țărmuri, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei ape mari, mai ales de-a lungul unei mări (v. mal); p. ext. regiune de lîngă o apă (mai ales de lîngă o mare). Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 84. Dunărea, lărgită, taie o curbă în țărmul romînesc. VLAHUȚĂ, R. P. 7. La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Către nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. MACEDONSKI, O. I 95. 2. Fig. Ținut, tărîm. Lună, tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. Eu sînt în voia soartei un vecinic călător... Purtat printre popoare din țărmuri depărtate. ALECSANDRI, T. II 80. – Pl. și: (m.) țărmi (NECULUȚĂ, Ț. D. 31, MACEDONSKI, O. III 3). – Variante: țărmur (GORJAN, H. I 41), țărmure (SLAVICI, O. I 222, RUSSO, O. 105) s. m.

ȚĂRM ~uri n. 1) Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman. ◊ ~ul mării litoral. 2) fig. Regiune alăturată unei astfel de fâșii. ~ul de nord. /Din țărmur înv.

țărm n. V. țărmure.

țărm n, pl. urĭ (lat. *térmulus [var. din termen și términus], termin, hotar, de unde s’a făcut *țărmur, țărmurĭ m., apoĭ, după mal, malurĭ, s’a făcut un sing. neutru țărm. Cp. cu ram și ramură). Rar. Mal (de mare, de rîŭ, de lac): luntrea a ajuns la țărm. – În L. V. m. țărmure, pl. art. țărmuriĭ. Rar țermure. Și azĭ scriŭ uniĭ țerm.^[1]

țarmură sf vz țărm

țărmor sn vz țărm

țărmore sn vz țărm

țărmur snm vz țărm

țărmure smnf vz țărm

țârm sn vz țărm

țârmure s vz țărm

țermure sn vz țărm

ȚĂRMUR s. m. v. țărm.

ȚĂRMURE s. m. v. țărm.

țărm(ure) n. 1. marginea unei mări, a unui fluviu, rîu, lac; 2. fig. limită: pe țărmul scurtei vieți AL. [Lat. TERMINUS (printr’o formă intermediară *TERMULUS); forma țărm e abstrasă din pl. țărmuri].

țărm s. n., pl. țărmuri

țărm s. n., pl. țărmuri

țărm s. n., pl. țărmuri

țărm, -muri.

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ul Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)

țărm (-muri), s. n. – Mal, coastă, rivieră. – Var. înv. țărmure. Lat. termĕn (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Pușcariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datorează unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuz. vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui dim. *termŭlus › țărmur (Pușcariu 1715; cf. Pușcariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termĭna asimilat cu pl. în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări n › r. Forma modernă este un sing. regresiv, după pl. țămuri (Byck-Graur 28). Der. țărmuri, vb. (a limita); nețărmurit, adj. (infinit, fără limite); țărmuros, adj. (stîncos, abrupt).

țărmure, țărmuri, s.f. – (reg.; înv.) Țărm (Faiciuc, 2008). – Lat. termen, terminus „limită, hotar; margine” (DER), cu var. interm. *termulus (Șăineanu, Scriban).

QUEEN MARY COAST [kuin meari kost] (ȚĂRMUL REGINEI MARY), porțiune a coastei antarctice, aparținând Australiei, extinsă între capul Filchner (91°53′ long. E) și c. 102° long. E, cu alt. de c. 1.300 m. Explorată de britanicul D. Mawson (1911-1914). Aici se află stațiunile de cercetări ruse Mirnîi și Pionerskaia.