BIBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia.

biblie sf [At: BIBLIA (1688) / Pl: ~ii / E: lat biblia] 1 Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, cuprinzând Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă recunoscut doar de creștini Si: Sfânta Scriptură. 2 (Fig) Carte voluminoasă. 3 (Fig) Carte fundamentală a unei literaturi sau științe.

biblie s.f. 1 Culegere de texte sacre ale mozaismului (Vechiul Testament) și ale creștinismului (Vechiul și Noul Testament); carte care cuprinde aceste texte. ◊ Studenții în Biblie v. student. 2 Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe etc. Cartea apărută este biblia ziariștilor. 3 Fig. Carte voluminoasă. O biblie întreagă aud că a citit (C. NEGR.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /<lat. biblia, -ae.

BIBLIE sf. ⛪ Sfînta Scriptură: Biblia s’a tradus și s’a tipărit în întregime în romînește în anul 1688 (🖼 464) [lat.-gr.].

BIBLIE, biblii, s. f. Carte care conține mituri și dogme ale religiei mozaice și creștine. Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea, Cînd dormea; tăindu-i părul, i-a luat toată puterea. EMINESCU, O. I 159. ◊ Fig. Carte voluminoasă. O biblie întreagă aud că a citit. NEGRUZZI, S. II 214. – Pronunțat: -bli-e.

Biblie f. 1. cărțile sfinte ale Evreilor și Creștinilor: Sf. Scriptură, adică Vechiul și Noul Testament. Biblia coprinde cărți juridico-istorice (Pentateuc, Judecători, Regi, Faptele apostolilor), etice sau morale (Psalmi, Iov și Epistolele apostolului Pavel) și profetice (Isaia, Ieremia, etc., Apocalipsul). Cea mai veche traducere a Testamentului Vechiu e așa zisa Septuaginta (făcută elinește în Alexandria Egiptului de cei 70 tălmaci), din care derivă prima traducere latină, orientală, slavă și română (prima traducere completă fu Biblia lui Șerban-Vodă dela 1688); 2. fig. cartea cărților, cartea cea mai însemnată a unei literaturi.

Biblie (cartea de bază a creștinismului) (Bi-bli-e) s. propriu f., art. Biblia, g.-d., art. Bibliei

!Biblia (cartea de bază a creștinismului) (desp. Bi-bli-a) s. propriu f. art., neart. Biblie (în ~), g.-d. art. Bibliei

Biblia (titlul cărții de bază a creștinismului) s. pr. f. (sil. -bli-a)

BIBLIA, colecție a cărților sfinte de la „Cartea Facerii” pînă la „Apocalipsă”. Carte sacră a creștinismului, B. are două părți: „Vechiul Testament” (redactat între sec. 13-2 î. Hr., acceptat și de mozaici) și „Noul Testament” (sec. 1-4 d. Hr.). Conținutul, eterogen, cuprinde mituri, doctrină religioasă, texte ritualice și magice, rugăciuni, adevărul lui Dumnezeu despre creație și mîntuire, eseuri filozofice, meditații și coduri de morală practică, folclor. literatură în proză și versuri, coduri juridice, sfaturi medicale, agricole și gospodărești etc., aparținînd unui număr mare de autori. B. este cea mai răspîndită carte din lume, fiind tradusă acum în c. 1.800 de limbi. V. Septuaginta, Vulgata, Biblia de la București, Palia de la Orăștie.

BIBLIA DE LA BLAJ (1795), a doua traducere integrală a „Bibliei” în limba română, datorată lui Samuil Micu. Marchează un progres în evoluția limbii literare în raport cu versiunea anterioară (1688), a fraților Greceanu.

BIBLIA DE LA BUCUREȘTI (1688), prima traducere integrală a „Bibliei” în limba română, datorată fraților Șerban și Radu Greceanu și tipărită din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești. Monument al limbii române vechi, cu rol deosebit în dezvoltarea limbii literare.