ABLAȚIUNE s. f. v. ablație.

ablațiune sf [At: DEX² / V: ablație / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr ablation, lat ablatio, -onis] 1 Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2 îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membra al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3 Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul.

ablațiúne s.f. 1 (chir.) Extirpare (a unui organ, a unui membru sau a unui țesut patologic) prin intervenție chirurgicală. 2 (geogr.) Proces de îndepărtare (prin acțiunea apelor, ghețarilor, vîntului etc.) a particulelor fine rezultate în urma dezagregării solului și a rocilor. 3 (astron.) Fenomen fizic în urma căruia un meteorit, un satelit etc., străbătînd atmosfera cu mare viteză, pierde din substanță din cauza încălzirii sale (pînă la incandescență) prin frecarea cu aerul. ◊ Scut de ablațiune = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva acestui fenomen. • pl. -i. și abláție s.f. / <fr. ablation, lat. ablatĭo, -onis „separare, îndepărtare”.

ABLAȚIUNE, ablațiuni, s. f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.

ABLAȚIUNE, ablațiuni, s. f. 1. Acțiune făcută de vînt, de ape sau de ghețari și constînd în transportarea, departe de locul de proveniență, a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. 2. Operație chirurgicală care constă în amputarea totală sau parțială a unui organ sau a unui membru al corpului omenesc. Ablațiunea unui rinichi. – Pronunțat: -ți-u-.

ABLAȚIUNE, ablațiuni, s. f. 1. Transportarea (prin acțiunea vîntului, apelor sau ghețarilor) a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. 2. Amputarea unui organ sau membru al corpului omenesc. [Pr.: -ți-u-] – Fr. ablation (lat. lit. ablatio, -onis).

ABLAȚIUNE s.f. 1. Operație chirurgicală prin care se îndepărtează total sau parțial un organ, un țesut sau un membru bolnav. 2. (Geol.) Transportare (prin acțiunea apei, a vîntului, a ghețarilor etc.) a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. ♦ Reducere a masei unui ghețar prin topire, evaporare sau distrugere mecanică. 3. (Astr.) Fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., străbătînd atmosfera, pierde din substanță datorită încălzirii sale pînă la incandescență. [Var. ablație s.f. / cf. fr. ablation, lat. ablatio].

ablațiune s. f. 1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare. 2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor. ♦ reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare. 3. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență. (< fr. ablation, lat. ablatio)

ABLAȚIUNE ~i f. 1) Intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un membru sau un țesut bolnav. 2) Îndepărtare (prin acțiunea apelor, a vântului etc.) a materialului rezultat în urma dezagregării solului, a rocilor. 3) Reducere a masei unui ghețar, prin topire sau evaporare. [G.-D. ablațiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. ablatio, ~onis, fr. ablation

*ablațiune f. (lat. ablátio, -ónis, luare). Chir.Tăierea unei părțĭ bolnave a corpuluĭ. – Și -ație.

ABLAȚIE, ablații, s. f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-. – Var.: ablațiune s. f.] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.

ablație sf vz ablațiune

ABLAȚIE s.f. v. ablațiune.

!ablațiune (geol.) (desp. a-bla-ți-u-) s. f., art. ablațiunea, g.-d. art. ablațiunii; pl. ablațiuni, art. ablațiunile

ablațiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. ablațiunii; pl. ablațiuni

ablație / ablațiune (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablația (-ți-a) / ablațiunea, g.-d. art. ablației / ablațiunii; pl. ablații / ablațiuni, art. ablațiile (-ți-i-) / ablațiunile

ablațiune (ablație)(engl. = ablation), 1. proces de îndepărtare și transport al produselor de alterare a rocilor, prin acțiunea apelor de șiroire, a vântului și a gravitației; a. facilitează avansarea fenomenului de alterare; 2. procesul de reducere a masei unui ghețar prin topire, evaporare, distrugere mecanică sau prin des-prinderea aisbergurilor.

ABLÁȚIE (ABLAȚIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (MED.) Extirpare (totală sau parțială) a unui organ, tumori etc. 2. (GEOGR.) Proces de îndepărtare a particulelor fine, rezultate în urma dezagregării, de pe suprafața solului și a rocilor prin procesul de spălare în suprafață. ■ Reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire, evaporare și deflație. 3. (ASTR.) Fenomen fizic în urma căruia un corp ce străbate atmosfera cu mare viteză (meteorit, satelit etc.) pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență prin frecare cu aerul. ◊ Scut de a. = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva a. (3).