abnegație sf [At: NEGRUZZI, S. I, 289 / P: ~ți-e / Pl: ~ii / V: ~țiune / E: lat abnegatio, fr abnégation] 1 Devotament (dus până la sacrificiu). 2 Sacrificiu voluntar Vz abandonare, renunțare.

abnegáție s.f. 1 Atitudinea persoanei care renunță la dorințele, interesele personale în favoarea altcuiva. Abnegație de sine pentru a se consacra soțului,... copiilor ei (EMIN.). 2 Devotament (dus pînă la sacrificiu de sine) pentru motive superioare, de ordin religios, social etc.; atitudine de profund atașament față de o cauză, un țel etc. (și hotărîrea neclintită de a le servi în orice împrejurare). Abnegațiune patriotică (MAIOR.). • g.-d. -iei. și (înv.) abnegațiune s.f. / <fr. abnégation, it. abnegazione, lat. abnegatio, -onis.

ABNEGAȚIE s. f. Devotament dus pînă la sacrificiu. De-a lungul celor peste 30 de ani de existență, partidul nostru a dovedit prin fapte că nu cunoaște interese mai înalte decît interesele poporului muncitor, că el slujește cu abnegație măreața cauză a eliberării oamenilor muncii de sub jugul exploatării și asupririi. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. Cît îmi place în orele mele de izolare să-mi aduc aminte de unii din oamenii cu cari am trăit alături, pe cari i-am văzut luptînd cu abnegație și curaj pentru redobîndirea drepturilor țării și pentru libertate! GHICA, S. A. 44. – Pronunțat: -ți-e.

ABNEGAȚIE s. f. Devotament (dus pînă la sacrificiu). – Fr. abnégation (lat. lit. abnegatio, -onis).

ABNEGAȚIE s.f. Devotament extrem. ♦ Renunțare, sacrificiu voluntar. [Var. abnegațiune s.f. / < fr. abnégation, cf. lat. abnegatio].

abnegație s. f. devotament dus până la sacrificiu. (< fr. abnégation, lat. abnegatio)

abnegație s.f. Devotament (dus pînă la sacrificiu).

ABNEGAȚIE f. 1) Devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană. 2) Sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump. [G.-D. abnegației; Sil. -ți-e] /<fr. abnégation, lat. abnegatio, ~onis

abnegațiune sf vz abnegație

*ABNEGARE, *ABNEGAȚIUNE, *ABNEGAȚIE sf. Renunțarea la anumite foloase pe care și-o impune cineva: el era sublim de abnegare și de eroism (VLAH.) [fr. < lat.].

ABNEGAȚIUNE s.f. v. abnegație.

abnegați(un)e f. lepădare de bunăvoie dela foloase materiale.

*abnegațiúne f. (lat. abnegátio, -ónis). Renunțare la orĭ-ce avantaj orĭ deșertăciune (lepădare de sine). – Și -áție.

abnegație (desp. -ți-e) s. f., art. abnegația (desp. -ți-a), g.-d. abnegații, art. abnegației

abnegație (-ți-e) s. f., art. abnegația (-ți-a), g.-d. abnegații, art. abnegației

abnegație s. f. → negație

abnegație

ABNEGAȚIE s. v. devotament.

ABNEGAȚIE s. dăruire, devotament, (înv.) devotare, sadacat. (A manifesta ~ față de cineva.)

abnegație (abnegații), s. f. Devotament. – Var. abnegare. < Fr. abnégation. Der. s-a format pe baza unui model verbal a abnega, care nu se folosește.

abnegație nu înseamnă „sîrguință”, nici „bunăvoință”, ci „părăsirea propriilor interese pentru a le satisface pe ale altora” (în latinește abnegatio însemna „tăgăduire”; înțelesul actual a apărut în franțuzescul abnégation).