*ABSTRACȚIUNE, *ABSTRACȚIE sf. 1 Faptul de a înlătura cu gîndul elementele străine obiectului de care ne ocupăm; a face ~ (de ceva), a nu se gîndi pentru moment, a lăsa la o parte, a nu pomeni, a nu ținea seamă, a socoti ca și cînd nar exista ¶ 2 🦉 Operațiune a spiritului care consideră în mod izolat o parte numai, o singură însușire a unui obiect, fără a ținea seamă de celelalte; rezultatul acestei acțiuni: minte aplecată spre abstracțiuni [fr. < lat.].