ACOPERĂMÂNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemânt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

acoperământ sn [At: CORESI, PS. 34 / V: ~rem~, (pop) co~^[1] / E: acoperi + ~mânt] Ceea ce servește la acoperit Si: (îvr) acopereală.

ACOPERĂMÂNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemânt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

ACOPERĂMÂNT ~inte n. 1) Obiect care servește la acoperit. 2) Parte de deasupra a unei clădiri, care o acoperă; acoperiș. /a acoperi + suf. ~ământ

acoperemânt sn vz acoperământ

ACOPEREMÎNT (pl. -minte, -mînturi) sn. 1 Ceea ce slujește spre a acoperi, spre a înveli; învelitoarea casei; adăpost: le-au crescut niște coarne că au fost străbătut prin podul casei pîn' peste ~ (VOR.) ; se odihniră și dormiră sub ~ul cerului (ISP.) ; ~ul capului, pălăria, căciula, tistimelul, mahrama, etc.; ~ul picioarelor, încălțămintea, ciorapii, etc. ¶ 2 ❍ Capac ¶ 3 pl. ⛪ Cele trei văluri, din care două mai mici, cu care se acopere discul și potirul, și unul mai mare, numit „aer”, cu care se învelesc celelalte [👉 COPEREMÎNT].

ACOPERĂMÎNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. Acoperămîntul frunzișoarelor, încă neîmplinit, lăsa să străbată în jos – ca într-o cernere neregulată – mii de raze. MIHALE, O, 482. Frumos voinic a venit, sub acoperămîntul astei case. POPESCU, B. I 60. (În forma acoperemînt) Dar nu mai tăceți măi? că ia acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperemîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 259, Casa era c-un acoperemînt țuguit, păreții erau de piatră mică, ca ceea cu care se pietruiesc fîntînile. EMINESCU, N. 51. ◊ Fig. Se odihniră și dormiră sub acoperămîntul cerului. ISPIRESCU, L. 162. – Variantă: acoperemînt s. n.

COPEREMÎNT s. n. v. acoperămînt.

ACOPERĂMÎNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemînt s. n.] – Din acoperi + suf. -(ă)mînt.

acoperemânt n. 1. ceeace acopere sau învelește; 2. adăpost: subt acoperemântul cerului. [Lat. COOPERIMENTUM].

acoperemînt n., pl. inte (d. a acoperi). Acoperiș (Mold.) Fig. Acoperire, protecțiune: trupe de acoperemînt. – Vechĭ coper-.

acoperământ s. n., pl. acoperăminte

acoperământ s. n., pl. acoperăminte

acoperământ s. n., pl. acoperăminte

acoperămînt, pl. acoperăminte

acoperemânt, -minte.

ACOPERĂMÂNT s. 1. v. acoperiș. 2. (BIS.) (înv. și pop.) pocrov, (înv.) pocrovăț, pocroveață. (~ pentru vasele liturgice.)

ACOPERĂMÎNT s. 1. acoperiș, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ al unei case.) 2. (BIS.) (înv. și pop.) pocrov, (înv.) pocrovăț, pocroveață. (~ pentru vasele liturgice.)

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

acoperămănt, acoperăminte, s.n. 1. Adăpost, acoperiș. 2. Capac (la lulea). – Din lat. co(o)perimentum „înveliș, capac” (Șăineanu, 1929); din acoperi + suf. (ă)mânt (DLRM, DEX).

acoperământ, acoperăminte s. n. 1. Ceea ce servește la acoperit; spec. acoperiș. ♦ Acoperământul Maicii Domnului = sărbătoare creștină la 1 octombrie, în amintirea arătării Sfintei Fecioare, în zilele împăratului Leon cel Înțelept, în bis. Vlahernelor din Constantinopol, unde se păstra veșmântul, omoforul și o parte a brâului Maicii Domnului. 2. (la pl.) Acoperămintele sfintelor vase = a) două bucăți mici de pânză pătrate, făcute din aceeași materie ca felonul, cu care se acoperă la proscomidie cinstitele daruri (discul și potirul) și care simbolizează scutecele de la nașterea lui Hristos sau giulgiurile de la înmormântarea Lui; acoperămintele mici; procovețe; b) bucată de pânză ceva mai mare cu care se acoperă ambele vase; sfântul aer. – Din acoperi + suf. -ământ.