adresa [At: (a. 1776) URICARIUL I, 181 / Pzi: ~sez / E: fr adresser] 1 vt A trimite o scrisoare, un pachet la o anumită adresă. 2 vt A scrie adresa pe o scrisoare, un pachet etc. 3-4 vtr A (se) îndrepta cu vorba către cineva. 5-6 vtr A (se) îndrepta către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.

*ADRESA (-esez) l. vb. tr. 1 ✉️ A trimite, a îndrepta (o scrisoare, un pachet, etc.): nu știu unde să-i adresez scrisorile ¶ 2 A arăta, a face, a exprima: ~ mulțumiri; ~ complimente ¶ 3 A vorbi cuiva: nu i-am adresat nici o vorbă. II. vb. refl. 1 A se îndrepta cu vorba către cineva, a vorbi cuiva: nu s’a adresat către mine ¶ 2 A se îndrepta către cineva spre a-i cere o lămurire, un sfat, un ajutor, etc.: tată-său, dac’a văzut... că nu-i vine de hac, s’a adresat la stăpînire (I.-GH.) [fr.].

ADRESA, adresez, vb. I. (Construit cu dativul sau, mai rar, cu determinări introduse prin prep. «la» sau «către») 1. Refl. A se îndrepta cu vorba către cineva. Voi nu știți nimic?... se adresă colonelul... celorlalți doi soldați. SAHIA, N. 76. ◊ Tranz. Adresîndu-i peste masă cîteva vorbe grecești, păru a-l întreba dacă-i place junghiul (= pumnalul)... cu mănunchi de fildeș. SADOVEANU, Z. C. 136. Îmi adresase acele vorbe un băietănaș. SADOVEANU, N. F. 53. 2. Tranz. A îndrepta (către o persoană sau o instituție) o invitație, o cerere, o rugăminte scrisă sau verbală; a face apel la. A adresat o cerere către Ministerul Comunicațiilor. ◊ Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul, pentru că aș fi avut de adresat o petițiune de jalbă. ALECSANDRI, T. I 275. ◊ Refl. Nu găsiră nimic mai nimerit decît să se adreseze la Poartă. NEGRUZZI, S. 1 331. 3. Tranz. (Cu privire la petiții sau scrisori) A scrie titlul sau adresa care arată către cine e îndreptat textul.

ADRESA, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Fr. adresser.

ADRESA vb. I. 1. tr. A trimite direct (cuiva) o scrisoare, o cerere, o plîngere. 2. tr. A scrie titlul sau adresa (pe o cerere sau pe o scrisoare). 3. refl. A-și îndrepta cuvîntul către cineva, a vorbi cuiva; a face apel la... [P.i. -sez. / < fr. adresser].

ADRESA vb. I. tr. 1. a trimite direct o scrisoare, o cerere. 2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare). II. refl. a-și îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la. (< fr. adresser)

A ADRESA ~ez tranz. 1) (scrisori, plicuri, pachete etc.) A prevedea cu adresă. 2) (cereri, solicitări etc.) A trimite direct; a orienta către cineva. /<fr. adresser

A SE ADRESA mă ~ez intranz. 1) A se îndrepta cu vorba către cineva (pentru a întreba, a cere o explicație etc.). 2) A înainta o adresă (o cerere, o scrisoare oficială etc.). /<fr. adresser

adresà v. 1. a trimite direct: a adresa o scrisoare; 2. a îndrepta vorba către cineva, a-i vorbi; 3. a recurge la, a se îndrepta către cineva.

‡ADRESARISI, ‡ADRESUI = ADRESA.

*adreséz v. tr. (fr. adresser, d. dresser, a îndrepta, a dresa. V. dresez, drept). Îndrept o scrisoare (un pachet) la adresa cuĭva: ĭ-am adresat o scrisoare. V. refl. Mă îndrept spre cineva, îi vorbesc. Apelez: nu maĭ am cuĭ (saŭ la cine) să mă adresez.

adresa (a ~) (desp. a-dre-) vb., ind. prez. 1 sg. adresez, 3 adresează; conj. prez. 1 sg. să adresez, 3 să adreseze

adresa (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adresează

adresa vb. (sil. -dre-), ind. prez. 1 sg. adresez, 3 sg. și pl. adresează

ADRESA vb. 1. v. înainta. 2. v. expedia.

ADRESA vb. 1. a expedia, a înainta, a trimite. (~ o cerere.) 2. a expedia, a scrie, a trimite, (reg.) a mîna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?)