albitură sf [At: ODOBESCU, S. 1, 480 / V: (reg) ~băt~^[1] / E: alb + -itură] 1 Albire. 2-3 (Ccr) Materie albită (1, 2). 4 (Reg) Sclerotică. 5 (Lpl) Lenjerie albă. 6-7 (Pfm) Pești (mici) sau pui de pește Si: albișoară (5). 8-9 (Fam) Rădăcină de pătrunjel sau păstârnac pentru gătit. 10 (Tip) Mici piese de plumb ce servesc la completarea spațiului alb dintre litere sau rânduri. 11 (Pex) Spațiu alb dintre rândurile tipărite. 12 (Arg) Ban de argint. 13 (Rar; lpl) Obiecte care, privite din depărtare, par albe. 14 (Îoc negritură) Totalitatea strugurilor albi dintr-o vie

ALBITURĂ (pl. -turi) sf. 1 ⊕ Ban de argint (în graiul hoțesc) ¶ 2 📰 Materialul tipografic (durșusuri, cuadrați, regleți, etc.) ce se pune între cuvinte și printre rînduri în spațiile libere ¶ 3 pl. 🎩 Pînzeturi albe, rufe: Ana scoate cărți, haine și albituri dintr’un cufăr (VLAH.) ¶ 4 pl. Lucruri ce bat în alb, ce licăresc de departe: parcă se zăresc niște albituri (GR.-N.).

ALBITURĂ, albituri, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp sau de pat. Avea, pe sub cojoacele de vulpe cu care era îmbrăcat, niște albituri cum nu se făceau pe atunci la noi în țară. GALACTION, O. I 274. Se puse binișor în pat, ca să nu se mototolească albiturile. ISPIRESCU, L. 251. Albiturile și straiele țesute și împodobite cu măiestrie de femeile romînce prezentau o priveliște plină de interes. ODOBESCU, S. I 480. 2. (La sg., cu sens colectiv) Nume generic dat exemplarelor mici de plătică sau de babușcă. Sub stratul de struguri era o rogojină și dedesubt, reci și lipicioși, pescidți în amurg, crapi, șalăi, albitură. DUMITRIU, N. 232. în balta singuratică nu se mai putea ține... decît puțină albitură. SADOVEANU, P. M. 11. A trebuit să se mulțumească cu pește de gîrlă, cu crapi, știuci și tot felul de albitură. CAZABAN, V. 22. 3. (Tipogr.; cu sens colectiv) Mici piese de plumb care se introduc între cuvinte sau printre rînduri, pentru a păstra distanța cuvenită; p. ext. spațiu alb între rîndurile tipărite. E prea multă albitură pe pagina asta.

ALBITURĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Rufărie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstîrnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; p. ext. spațiu alb între rînduri. – Din alb² + suf. -(i)tură.

ALBITURĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a rufelor de corp sau de pat; lenjerie; rufărie. 2) Nume dat mai multor specii de pești mici (plătică, babușcă). 3) poligr. Piese de plumb care se pun între cuvinte și rânduri pentru a completa spațiile albe. 4) Spațiu alb dintre cuvinte și rânduri. /alb + suf. ~itură

albitură f. 1. pești albi, plătică mică de tot (și amestecată cu cosac, batcă, etc.); 2. pl. rufe albe.

albitúră f., pl. ĭ (d. alb). Amestecătură de peștĭ micĭ (maĭ ales batcă, cîrjancă ș. a.) sărațĭ și expușĭ ca marfă. (V. fîță, chisoagă). Pl. Rufe: a spăla albiturile (V. negriturĭ).

albatură^[1] sf vz albitură

albitură s. f., g.-d. art. albiturii; pl. albituri

albitură s. f., g.-d. art. albiturii; pl. albituri

albitură s. f., g.-d. art. albiturii; pl. albituri

ALBITURĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. rufărie. 2. (TIPOGR.) reglet. (~ completează spațiile albe dintre rânduri.) 3. v. blanc. 4. (IHT.) baboiaș, caracudă, mărunțiș, plevușcă, (rar) plevuică, (reg.) chisoagă, pleviță. (~ se numește orice pește mic de culoare albă sau argintie.)

ALBITURĂ s. 1. (mai ales la pl.) primeneală, rufă, rufărie, schimb, (reg.) premenituri (pl.). 2. (TIPOGR.) reglet. (~ completează spațiile albe dintre rînduri.) 3. (IHT.) baboiaș, caracudă, mărunțiș, plevușcă, (rar) plevuică, (reg.) chisoagă, pleviță. (~ se numește orice pește mic de culoare albă sau argintie.)

albitură s. f. sg. băutură spirtoasă incoloră