ALERGĂTOARE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149.

ALERGĂTOARE, alergători, s. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vînători. – Din alerga + suf. -(ă)toare.

ALERGĂTOARE ~ori f. Unealtă pe care se pun mosoarele cu fire pentru a face urzeala. /a alerga + suf. ~ătoare

alergătoare f. 1. piatra de sus a morii (care se învârtește); 2. unealtă compusă din cinci bețe spre a urzi sculurile de țesut.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

alergător, ~oare a [At: OMILIAR (1640), ap. HEM 837 / V: (15) lergătoare^[1] sf / Pl: ~i, ~oare / E: alerga + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aleargă (15) Si: (Trs; înv) alergau. 3-4 sf, a (Șîs piatră ~oare) Piatră de moară care se află deasupra și prin învârtirea căreia se macină grăunțele Cf pârpăriță. 5 sf (Pex) Sistem de măcinat compus din două pietre (una fixă și alta mobilă). 6-7 sfp, a (Șîs păsări ~oare) Ordin de păsări din familia struthionidelor, de proporții uriașe, care aleargă foarte repede și care trăiesc în țările calde. 8 smf Atlet care concurează la probe de alergări. 9 smf (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 10 sm Cal de curse. 11 smf (Olt; mpl) Rude ale mirilor, care ajută la gătit și care servesc la masă Si: (reg) pocânzi. 12 sf Participant la un joc cu mingea nedefinit mai de aproape. 13 sm (Îvr; csnp; îs) ~ de noapte Bărbat afemeiat. 14 sf Alergare (1). 15 sf Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 16 sf (Înv) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. corectat(ă)

ALERGĂTOR l. adj. 1 Care aleargă ¶ 2 Harnic: Am nevastă, frățioare, iute și alergătoare (ȘEZ.) ¶ 3 🏚 Piatră alergătoare (HASD.), piatra de deasupra a morii, care se învîrtește. II. ALERGĂTOR sm. 1 Cel care aleargă, curier; sfatul zeilor găsi cu cale să trimită pe Mercur, ~ul lor (ISP.) ¶ 2 pl. ⛹ Cei cari în jocul „de-a mingea în opt” aduc mingea celor ce o prind (PAMF.). III. ALERGĂTOARE sf. 1 Alergare de cai: cai de ~ (ODOB.); loc de alergare: cerbii intră în ~ și sînt urmăriți de vînâtori (ODOB.) ¶ 2 Unealtă de lemn care servește la urzirea pînzei; pe ea țărancele așează mosoarele cu tort și, ținînd-o în mînă, aleargă de urzesc pînza împrejurul casei sau pe niște pari așezați la o depărtare potrivită cu numărul coților ce trebue țesuți (🖼 70); uneori alergătoarea e fixă și firele sînt duse din ea pe niște pari (🖼 71) ¶ 3 🏚 Piatră alergătoare, la moară ¶ 4 Alergătoare pl. 🐦 Ordin de păsări cu aripi nedesvoltate, așa că nu pot sbura; au gît lung, picioare lungi puternice, cu care aleargă foarte repede, precum: struțul, casoarul, etc.; se găsesc mai ales în emisfera de sud.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

alergătór, -oáre adj. Care aleargă. Barb. Pas alergător (fr. pas de course), fugă, mers de fugă. Alergător s. m. Curier: Mercur, alergătoru zeilor. M. pl. Un joc cu mingea. Alergătoare s. f., pl. orĭ. Alergare de caĭ (Vechĭ). Loc de alergare (Vechĭ). Aparatu care ține mosoarele la urzitu pînzeĭ și care se numește și lergătoare (E un cadru în care-s fixate niște sîrme pe care se învîrtesc mosoarele. Cp. cu înțărcătorĭ). Zool. Alergătoare s. f. pl. Păsărĭ care fug, ca struțu, casoaru, dropia.

lergătoáre, V. alergătoare.

alergătoare (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătorii; pl. alergători

alergătoare (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătorii; pl. alergători

alergătoare (cursă, parc de vânătoare, dispozitiv) s. f., g.-d. art. alergătorii; pl. alergători

ALERGĂTOARE s. (prin Transilv.) leancă. (~ la războiul de țesut.)

ALERGĂTOARE s. (prin Transilv.) leancă. (~ la războiul de țesut.)