ALIENAT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

alienat¹ sn [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: (nob) ~uri / E: aliena] 1-2 Alienare (1-2).

alienat², ~ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ați Ospiciu.

*ALIENAT, -ATĂ adj. sm. f. 1 p. ALIENA ¶ 2 fig. Care și-a pierdut mințile, nebun: spital de alienați.

ALIENAT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENAT, -Ă, alienați, -te, adj. (Adesea substantivat; uneori determinat prin «mintal») (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. Alienaților li se fac șocuri cu insulină. - Pronunțat: -li-e-.

ALIENAT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).

ALIENAT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].

ALIENAT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)

ALIENAT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus

alienat a. 1. înstrăinat; 2. fig. ieșit din minți, nebun.

*alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.

alienat (desp. -li-e-) adj. m., s. m., pl. alienați; adj. f., s. f. alienată, pl. alienate (alienați mintal)

alienat (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienați; adj. f., s. f. alienată, pl. alienate

alienat adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienați; f. sg. alienată, pl. alienate

ALIENAT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.

ALIENAT adj., s. 1. adj. (JUR.) înstrăinat. (Bunuri ~.) 2. adj., s. (MED.) dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)