ALTO s. m., adj. invar. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. S. m., adj. invar. (Instrument de suflat) a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. S. m. Violă¹. – Din it., fr. alto.

alto sms [At: TIM. POPOVICI, D. M. / E: it alto] 1 (Muz) Registru vocal la femei și copii, situat, ca înălțime, între vocea de sopran și cea de tenor. 2 Partea din cor care cântă cu asemenea voce. 3 Instrument muzical cu tonalitate alto. 4-5 (Parte din) partitură pentru alto (1). 6 Violă¹.

*ALTO sm. 🎼 1 Voce mai gravă de femei sau de copii, intermediară între sopran și tenor ¶ 2 Partea cîntată cu asemenea voce într’un cor ¶ 3 Instrument de muzică (🖼 85) [it.].

ALTO s. m. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. Instrument de suflat a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. Violă¹. – Din it., fr. alto.

ALTO s. m. 1. Voce feminină sau de copil, cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. Violă.

ALTO s. m. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. Violă. – It. alto (fr. alto).

ALTO s.m. (Muz.) 1. Voce omenească cu timbru grav, pe un registru între sopran și tenor. 2. Violă. ♦ Instrument de alamă analog saxhornului. [< it., fr. alto].

ALTO s. m. 1. voce omenească cu timbru grav, între sopran și tenor. 2. instrument de suflat cu registre corespunzătoare acestei voci. 3. violă. (< it. alto)

ALTO m. 1) Voce de femeie sau de copil cu timbru grav, situată, ca registru, între sopran și tenor. 2) Instrument de suflat a cărui scară corespunde vocii menționate. 3) Instrument muzical asemănător cu vioara, având dimensiuni mai mari și sunete mai grave; violă. /<it., fr. alto

*álto n. (cuv. it. care înseamnă „înalt”). Muz. Voce femeĭască orĭ copilărească maĭ gravă, între sopran și tenor (numită maĭ des contralto). Parte cîntată cu această voce în cor. Un fel de vioară și de trompetă maĭ mare.

ALT² = ALTO [germ.].

!alto² s. n.

alto² s. m.

alto s. m.

alto sg.

ALTO s. v. violă.

ALTO s. (MUZ.) violă.

alto (cuv. it.; < lat. altus „înalt”) 1. Voce (1) feminină gravă, având întinderea întinderea sol³-mi⁵ plasată în corul* mixt între sopran (1) și tenor (1). ♦ În repertoriul de operă*, vocii soliste de a. îi corespunde vocea de mezzosoprană* și de contralto*. 2. Termen asociat cu diverse instr. (ca sax., saxhornul* ș.a.) și care desemnează instr. care au întinderea corespunzătoare registrului mediu (do³-sol⁵ aprox.). 3. Denumirea fr. a violei*. 4. Cheie de a., denumire a cheii* de do* de pe linia a treia a portativului*. 5. Vocea (2) a doua, după sopran (3), în structura multivocală* (armonică, polif.) actuală; în polif. primitivă, a. a fost – conform etimologiei – o voce înaltă, situată deasupra tenorului (2).