AMAN interj., s. n. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. S. n. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

aman² i [At: NECULCE, ap. LET. II, 377/22 / V: -zaman / E: tc aman] 1 (Strigătul turcilor învinși sau aflați la necaz; înv) Îndurare! Iertare! 2 (Îe) A cădea cu ~ la cineva, a zice ~ A se ruga de (a cere) iertare. 3 (Îe) A fi sau a ajunge la ~ A ajunge rău de tot. 4 (Îe) A lăsa pe cineva (tocmai când e) la ~ A părăsi pe cineva când are cea mai mare nevoie de ajutor. 5 (Mun; îlav) -zaman! Repede. 6 (Mun; îal) Cu orice preț.

aman¹ c [At: ȚICHINDEAL, F. 225/18 / E: ns cf ama, aman²] Însă.

AMAN! interj. 1 Îndurare! Iertare! (strigătul Turcilor implorînd cruțarea vieții): nu mai aveau nici o putere, numai ce strigau ~! (NEC.) ¶ 2 Pr. ext. Strigăt spre a cere iertare (mai adesea ironic): învîrtiți pînă ce-a zice ~! (ALECS.) ¶ 3 A fi (sau a ajunge, a se vedea) la ~, a fi (a cădea) la mare nevoie ¶ 4 ~-zaman 👉 AMAN-ZAMAN [tc.].

AMAN interj., subst. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. Subst. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

AMAN interj. Îndurare! iertare! Hodja, fără milă la strigăt de aman, Rostea cu glas fanatic verseturi din coran. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Expr. A zice aman = a cere iertare. Pe semne te mănîncă spinarea... ia acuși te scarpin... de-i zice «aman puiule» cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți pîn’ ce-a zice aman. ALECSANDRI, T. 384. A fi (sau a ajunge) la aman = a ajunge la mare strîmtoare. Filozof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinie la aman! EMINESCU, N. 43. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) tocmai cînd e în cea mai mare nevoie.

AMAN interj. Îndurare! iertare! ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strîmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) cînd e la mare nevoie. – Tc. aman.

AMAN interj. înv. (se folosește pentru a exprima rugămintea de a ierta) Iertare; îndurare. ◊ A zice aman a cere iertare. A fi (sau a ajunge) la aman a fi în impas. A lăsa pe cineva la aman a părăsi pe cineva la nevoie. /<turc. aman

aman! int. 1. grație, iertare! (strigătul Mahomedanilor în luptă): aman! ei cu toți răcnia POP.; 2. exclamațiune sentimentală în cântecele populare: ah! aman! aman! 3. (ironic) spre a cere iertare; ia acuș te scarpin... de-i zice aman, puiule! CR. [Turc. AMAN].

amán (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin care musulmaniĭ imploră cruțarea viețiĭ. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoĭe (la extrem). Loc. adv. Amán-zamán, zor-nevoĭe, cu orĭ-ce preț, numaĭ de cît: zice să-ĭ daŭ, că alt-fel, aman-zaman, moare!

aman-zaman i vz aman

AMAN-ZAMAN loc. adv. Zor-nevoie, cu orice preț: ăla, ~, să-l împrumut cu patru mii de lei (BR -VN.) [tc.].

aman¹ (înv.) interj.

aman¹ (înv.) interj.

aman interj., s. n.

AMAN interj. v. iertare, îndurare.

aman interj. v. IERTARE. ÎNDURARE.

aman interj. – Milostenie, iertare. – Mr., megl. aman. Tc. amán, din arab. amān (Șeineanu, II, 18; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμάν, alb., bg., fr. aman, sp. amán, ultimele direct din arab. Cf. aliman.

la aman / ananghie expr. într-o situație grea / critică.