amestecătură sf [At: VARLAAM, C. 182 / Pl: ~ri / E: amesteca + -ătură] 1 Amestec. 2 (Prt) Confuzie. 3 (Înv) Complicație. 4 Încurcătură. 5 Zarvă. 6 Divergență. 7 Neînțelegere. 8 Neorânduială. 9 Încăierare. 10 Conflict. 11 Ingerință. 12 (Înv) Intrigă. 13 Clevetire. 14 (Ccr) Rezultat al amestecării (5) unor substanțe. 15 (Înv; d. metale) Aliaj. 16 Lume amestecată Vz amestecat² (13).

AMESTECĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Multe lucruri puse la un loc pentru a alcătui ceva nou ¶ 2 Îngrămădire de lucruri fără rost, confuziune ¶ 3 Lume de tot felul, de toate condițiile ¶ 4 ‡Învălmășeală: jumătate de oaste fugise... și se făcuse ~ mare (M.-COST.) ¶ 5 ‡Neînțelegere, dușmănie: era multă ~ între Leși, că nu-și putea alege craiu (NEC.) ¶ 6 ‡Intrigă: s’au temut... de aceale amestecături ce-I amestecasă Vasilie-Vodă Ia Poartă (M.-COST.) ¶ 7 ‡Faptul de a se amesteca într’o afacere, de a pretinde ceva, pretențiune: nimine... cu acea moșie treabă să n’aibă nici vre-o ~ (HASD.) ¶ 8 ‡Încurcătură, situațiune turbure: socotind că între acele amestecături i se vor închina lui (GR.-UR.) ¶ 9 + 👉 REGULĂ [amesteca].

AMESTECĂTURĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării, tot format din elemente diferite puse la un loc; amestec. Spoindu-se... cu amestecătura aceasta de lacrimi, îi veni văzul. ISPIRESCU, L. 344. ♦ (În legătură cu abstracte) [Simțea] o nehotărîtă amestecătură de ură și de curiozitate, o dorință de a se apropia de fată, de a o cunoaște și a o povățui. D. ZAMFIRESCU, R. 170. 2. Totalitate întîmplătoare, dezordonată, lipsită de proporție, de unitate. Te simțeai bine în amestecătura de băieți și fete de pretutindeni. PAS, Z. I 295.

AMESTECĂTURĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec. 2. Îngrămădire întîmplătoare de lucruri sau de ființe, tot lipsit de unitate. – Din amesteca + suf. -(ă)tură.

AMESTECĂTURĂ ~i f. Îngrămădire de lucruri sau de ființe în neorânduială. /a amesteca + suf. ~ătură

amestecătură f. amestec (în rău sau cu dispreț).

amestecătúră f., pl. ĭ. Lucru amestecat, amestec. Iron. Lume amestecată, societate neomogenă. Vechĭ. Învălmășeală. Neînțelegere, intrigă. Încurcătură.

mestecătură² sf vz amestecătură

‡AMESTECĂȚIȘ (pl. -ișuri) sn. Multe lucruri amestecate la un loc, belșug de lucruri: den ~ tău ai îmbogățit pre toți împărații pămîntului (BIBL.).

MIXTUM COMPOSITUM (lat.) = Amestecătură.

amestecătură s. f., g.-d. art. amestecăturii; pl. amestecături

amestecătură s. f., g.-d. art. amestecăturii; pl. amestecături

amestecătură s. f., g.-d. art. amestecăturii; pl. amestecături

AMESTECĂTURĂ s. încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

AMESTECĂTURĂ s. încîlceală, încîlcire, încîlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

Mixtum compositum (lat. „Amestecătură”) – Formulă prin care se înțelege un amestec făcut la întîmplare, fără nici o socoteală. Deci o improvizație, o harababură. Obîrșia locuțiunii s-ar afla în borcanele primilor discipoli ai lui Esculap, care, în căutare de leacuri, combinau mereu cîte un mixtum compositum de licori și prafuri cu proprietăți vindecătoare. „Un șir de numere incoerent legate între ele, un « mixtum compositum » din mai multe spectacole...” (Cronică teatrală, „Scînteia” nr. 7057). ȘT.

MESTECĂTURĂ² s. f. v. amestecătură.