ARHITECTURĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul unei (sau unor) clădiri. ♦ Felul în care este construit sau alcătuit ceva; p. ext. aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. – Din fr. architecture, lat. architectura.

arhitectură sf [At: NEGRUZZI, S. I, 193 / S: (înv) archi~ / Pl: ~ri / E: fr architecture, lat architectura] 1 Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri. 2 (Pex) Planul unei clădiri. 3 (Îs) ~ militară Știința și arta de a construi fortificații. 4 (Îs) ~ navală Știința și arta de a construi vapoare, porturi etc. 5 (Pex) Structură. 6 (Fig) Structură sufletească.

*ARHITECTURĂ (pl. -turi) sf. 1 💒 Arta de a construi edificii după regule anumite ¶ 2 💒 Înfățișarea unui edificiu, felul cum e clădit după regulele acestei arte: casa aceasta n’are nici o ~ ¶ 3 🎖️ ~ militară, arta de a fortifica orașele, cetățile, locurile în care ar putea năvăli dușmanul în timp de războiu ¶ 4 ⛵ ~ navală, arta de a construi corăbii, vapoare, porturi, arsenale, etc. ¶ 5 fig. Alcătuirea sistematică, după un plan bine gîndit, a unei lucrări: nu văd nici o ~ în opera acestui autor [fr. < lat.].

ARHITECTURĂ, s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul unei (sau unor) clădiri. ♦ Felul în care este construit sau alcătuit ceva. – Din fr. architecture, lat. architectura.

ARHITECTURĂ, (rar) arhitecturi, s. f. 1. Știinta și arta de a proiecta și a construi edificii după anumite concepții estetice și reguli tehnice. Creșterea neîntreruptă a numărului și importanței construcțiilor din țara noastră pune problema îmbunătățirii și dezvoltării muncii în domeniul arhitecturii, sistematizării și construcțiilor și ridicarea ei la nivelul cerințelor dezvoltării socialiste a republicii noastre. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502. 2. Stilul construcției, caracterul, planul arhitectural al unei clădiri. Pe vechea stradă Armenească... erau două unghere ocrotite de arhitectura fantezistă a caselor străbune. ANGHEL, PR. 51. Privirea se ostenește a se uita mult la această prea regulată arhitectură. NEGRUZZI, S. I 193. ♦ Fig. Sistem de alcătuire, plan de întocmire a unui tot, în special a unei opere literare. Arhitectura unui roman. ♦ Fig. Alcătuire interioară, construcție, constituție. Judecătorul meu era un suflet cu arhitectura cea mai simplă și mai frumoasă. GALACTION, O. I 94.

ARHITECTURĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul arhitectural al unei clădiri (sau al unei epoci). – Fr. architecture (lat. lit. architectura).

ARHITECTURĂ s.f. 1. Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, determinate de caracterul și de destinația construcțiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei construcții sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structură armonioasă (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcătuire internă; construcție; constituție. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture].

ARHITECTURĂ s. f. 1. știința și arta de a proiecta și construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli. 2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcții, al unei epoci. 3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituție (I, 2). (< fr. architecture, lat. architectura)

ARHITECTURĂ f. 1) Știința și arta de a proiecta și a construi clădiri. 2) Stilul, caracterul distinctiv al unei construcții. 3) fig. Aspectul compozițional, structura armonioasă a unei lucrări, a unei opere. /<fr. architecture, lat. architectura

arhitectură f. 1. arta de a construi și împodobi edificiile; 2. dispozițiunea sau caracterul distinctiv al unei clădiri, care exprimă geniul artistic al diferitelor popoare: bolțile romane, cupola bizantină, arcul stilului gotic.

*arhitectúră f., pl. ĭ (lat, architectura). Arta de a face planurĭ de edificiĭ (fixînd proporțiunile, distribuirea, decorarea și cheltuĭelile) și de a observa executarea lor. V. constructor.

!arhitectură s. f., g.-d. art. arhitecturii; pl. arhitecturi

arhitectură s. f., g.-d. art. arhitecturii

arhitectură s. f., g.-d. art. arhitecturii

arhitectură.

ARHITECTURĂ s. (înv.) arhitectonie, maimărie. (Profesează ~.)

ARHITECTURĂ s. (înv.) arhitectonie, maimărie. (Profesează ~.)

ARHITECTÚRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Știința și arta de organizare și construire a spațiilor necesare vieții și activității umane. Avînd o dublă determinare, funcțională și artistică, evoluția a. depinde de tipurile de materiale folosite într-o anume epocă (lemn, piatră, cărămidă, beton), de destinația clădirii (locuințe, clădiri de cult, clădiri industriale, militare etc.) și de climatul spiritual în care apare. Elementele de bază ale a. – volumul, suprafața și planul – organizate după un anumit ritm, caracterizează stilurile arhitectonice. În funcție de concepția epocii, înclinată către funcțional sau către spiritual, a. accentuează fie structura construcțiilor (a. clasică grecească, Renașterea, a. sec. 20), fie forma generală și decorul, în scopul creării unui sentiment sau accentuării specificului național (a. egipteană, barocă, neoromânească). După destinația edificiilor, a. este împărțită în: a. civilă, a. religioasă, a. militară, a. industrială etc. A. peisagistică = știința și arta de a interveni asupra peisajului, în scopul obținerii unui spațiu cu valențe estetice. Latura cea mai importantă o constituie arta grădinilor. A. – sculptură = curent apărut după al doilea război mondial, ca reacție la cubismul interbelic, care urmărește integrarea a. în peisaj prin apropierea aspectului ei exterior de forma sculpturală, sau, chiar, prin crearea unor sculpturi locuibile. ♦ P. ext. Aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. 2. (INFORM.) Arhitectura calculatoarelor = asamblarea subsistemelor funcționale într-un calculator numeric, pentru a obține performanțele impuse în condiții de cost avantajoase.