arină¹ sf [At: COD. VOR., ap. DA / V: (îrg) -iră, ani- / Pl: ~ne / E: lat arena] (Înv) 1 Nisip. 2 (Trs) Nisipul fin al râurilor. 3 (Reg) Nisip cu pietre. 4 Plajă.

†ARINĂ¹ sf. Trans. Nisip [lat. arena].

ARINĂ s. f. (Învechit și regional) Nisip.

ARINĂ¹ s. f. (Înv. și reg.) Nisip. – Lat. arena.

ARINĂ s. f. (Mold.) Nisip. A: O mulțime de cuconi, ca arina mărit de mulți. DOSOFTEI, VS. Voi mulțî sămînța ta ca stealele ceriului și ca arina cea pre lîngă budza mării. DP, 14^v; cf. DOSOFTEI, PS; DP, 5^v; NCCD (gl.). //B: Pĕsok. Năsipul. Arină. LEX. 1683, 51^v. Etimologie: lat. arena.

1) arínă f., pl. inuz. e și ĭ (lat. arena. V. arenă). Vechĭ. Nisip. Azĭ. Est. Anină, pămînt amestecat cu apă care, cînd sapĭ un puț, apare în ainte de a apărea apa curată.

ariră sn vz arină¹

arină s. f., pl. arine

ARINĂ s. v. nisip, plajă.

arină s. v. NISIP. PLAJĂ.

arină s. f. – Nisip. Mr. arină. Lat. ărēna (Pușcariu 120; Candrea-Dens., 87; REW 630; DAR; Philippide, II, 632); cf. alb. rerë, it. rena, prov., sp. arena, v. fr. areine, port. area. Este înv. în limba literară, dar este încă viu în graiul din Trans. Der. arina, vb. (a amesteca cu nisip; a freca cu nisip); ariniș, s. n. (teren nisipos); arinos, adj. (nisipos); megl. arinos (Pușcariu 122 consideră că provine de la lat. arenosus, cf. it. renoso, prov., cat. arenos, sp., port. arenoso).